sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Bursa de Valori Bucuresti a inchis in scadere pe toti indicii sedinta de marti

Distribuie:

Publicat:

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 230,2 milioane de lei (48,171 milioane de euro), din care 37,94 milioane lei (7,94 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni şi 191,466 milioane lei (40,066 milioane euro) cu obligaţiuni, potrivit Agerpres.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Romgaz au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 14,723 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania (9,272 milioane de lei) şi ale OMV Petrom (5,436 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile VES, care s-au apreciat cu 6,15%, urmate de cele ale societăţilor Farmaceutica Remedia şi Rompetrol Rafinare, cu câte 5,15%.

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Şantierul Naval Orşova (-4,37%), Altur (-2,78%) şi Casa de Bucovina Club de Munte (-2,15%).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,59%, ajungând la 9.878,67 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere cu 0,58%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,54%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o depreciere de 0,54%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,23%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a fost pe minus cu 0,42%.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img