News Flash:

Camera Deputatilor: Firmele pot plati angajatii straini cu salariul minim brut

10 Octombrie 2018
120 Vizualizari | 0 Comentarii
media 150589826109505400

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, cu 273 de voturi „pentru” și un vot „împotrivă”, un proiect de lege care le dă angajatorilor posibilitatea să le ofere salariaților străini salariul minim brut pe țară, scrie Mediafax.

„Străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin două ori câştigul salarial mediu brut”, prevede unul din articolele din legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, lege adoptată miercuri de deputați.

Legislația anterioară prevedea ca plata salariaților străini să fie cel puțin la nivelul câştigului salarial mediu brut pe ţară, iar în cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de

cel puţin patru ori câştigul salarial mediu brut pe ţară.

„Raportarea la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vederea prelungirii dreptului de şedere temporară în scop de muncă pentru lucrătorii străini va determina reducerea semnificativă pentru angajatori a costurilor cu forța de muncă”, se arată în motivarea parlamentarilor.

Camera Deputaţilor este cameră decizională în acest caz.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0748 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012348 (s)