vineri, 26 aprilie, 2024

Cand vine de la UE, ‘ordinul’ nu se discuta! Guvernul Orban calca pe urmele ‘PSDragnea/Dancila’

Distribuie:

Publicat:

Guvernul Ludovic Orban calcă pe urmele Guvernului PSD, din „Era Dragnea”.

Luni, 2 decembrie, au fost publicate în Monitorul Oficial două hotărâri de Guvern privind acordarea unor ajutoare de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A. și a Complexului Energetic Hunedoara, pentru anul 2019.

Conform H.G.-urilor semnate de premierul Ludovic Orban, pentru închiderea minelor de cărbune din Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A. se acordă 58.628.000 de lei, în vreme ce pentru cele aparținând Complexului Energetic Hunedoara, 67.372.000 de lei.

În total, pentru închiderea minelor necompetitive, Guvernul Orban a alocat 126.000.000 de lei – aproximativ 26 de milioane de euro.

Banii sunt suportați integral din Bugetul de Stat. Ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor necompetitive se acordă, prin bugetul Ministerului Economiei, potrivit deciziilor Comisiei Europene privind închiderea minelor necompetitive din România.

Guvernul Dăncilă din „Era Dragnea”, spulberat de Opoziție, pentru că a alocat bani pentru închiderea minelor

În luna aprilie a acestui an, în perioada în care Liviu Dragnea era președintele PSD, iar Viorica Dăncilă – prim-ministru, Mihai Tudose ataca Executivul social-democrat, pentru că a alocat peste 50 de milioane de lei pentru închiderea a trei mine din Valea Jiului.

„Opriți Guvernul PSDragnea/Dăncilă!!!!
Ieri în ședința de guvern au fost adoptate două hotărâri care alocă peste 50 mil lei în vederea închiderii a trei mine din Valea Jiului!!! Nu conservare. Nu retehnologizare. Închidere!!! Și o să rămână una singură care să furnizeze cărbune pentru centrala de la Paroseni. Atât.
Pe sutele de mii de afișe și bannere cu care PSD a împânzit țara scrie: patrioți în Europa… între timp au uitat sa fie patrioți în România… Închid Valea Jiului și importăm curent din Ungaria! Patriotism, nu-i așa? 200 mil de euro este costul retehnologizării și eficientizării Complexului Energetic Hunedoara… Pe parcursul a doi ani. Exact cât alocația bugetară pentru partide…. din care aflăm cum e cu patriotismul prin intersecții, prin pomi și pe stâlpi…
în timp ce devenim dependenți energetic de ,, bunul prieten” Orban-de-Ungaria!!!
Jos labele de pe România! Urgent!”, scria, pe Facebook, la vremea aceea, Mihai Tudose.

„Pentru Complexul Energetic Hunedoara, Ministerul Energiei a propus acordarea unui ajutor de stat de 60,6 milioane de lei. Acordarea acestui ajutor de stat este în concordanţă cu cerinţele Comisiei Europene. De asemenea, pentru închiderea minelor necompetitive din Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., pentru anul 2019, România şi Comisia Europeană au convenit în 2012 un plan privind închiderea minelor, iar acum a fost acordat un ajutor de stat de 52,7 milioane de lei”, declara, la acea vreme, Nelu Barbu, fost purtător de cuvânt al Guvernului României.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img