sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Caravana migrantilor nu va intra ilrgal in SUA sub nicio circumstanta, afirma Mike Pompeo

Distribuie:

Publicat:

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a discutat la telefon de două ori în două zile cu omologul său mexican, Luis Videgaray, despre caravana cu solicitanţi de azil care se îndreaptă către SUA, a anunţat marţi Departamentul de Stat al SUA, citat de agenţia Xinhua preluată de Agerpres.

Pompeo şi Videgaray au discutat luni şi marţi despre eforturile Mexicului de a se ocupa de problema caravanei de migranţi, în mare parte hondurieni refugiaţi din cauza foametei şi a violenţei, a precizat Departamentul. 

''Solicităm o acţiune în timp util din partea lor'' (a mexicanilor), a declarat Pompeo presei, referindu-se la convorbirile sale cu Videgaray. 

''Caravana nu va trece graniţa noastră sudică ilegal în nici o circumstanţă'', a promis înaltul diplomat american. 

La sfârşitul săptămânii trecute, mii de migranţi din America Centrală, în majoritate din Honduras, au invadat Mexicul după ce au trecut graniţa cu Guatemala. 

Potrivit media, poliţia mexicană, care privea cu atenţie de pe margine, nu a perturbat marşul migranţilor. 

Guvernul mexican estima marţi la circa 4.500 numărul de migranţi ai caravanei, care s-au oprit în sudul Mexicului pentru preconizatul lor marş către SUA.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img