Palestinienii speră într-un acord de pace cu Israelul, dar nu cred că acesta va fi încheiat în următorii cinci ani. Mai mult chiar, unii nu cred că Palestina va avea propriul stat nici măcar în timpul generaţiei lor. Între timp, palestinienii sunt conştienţi că trebuie să continue să trăiască pe un teritoriu aflat sub ocupaţie, aşa cum s-a întâmplat în ultimele zeci de ani. Pentru oamenii de afaceri asta înseamnă să încerce să continue să facă bani, pentru oamenii de cultură cea mai importantă este cultivarea speranţei, în timp ce unii speră doar la supravieţuire. Pe de altă parte, deşi se tem că situaţia în ţara lor s-ar putea deteriora în următorii cinci ani, palestinienii nu par să creadă că lucrurile ar putea degenera din nou într-o confruntare directă cu Israelul.
Pentru orice vizitator al Palestinei este aproape imposibil de evaluat dacă lucrurile s-au schimbat în rău sau în bine în ultimii ani. Bineînţeles, după mutarea capitalei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim au urmat proteste violente soldate cu zeci de victime, în special în Fâşia Gaza, unde ele s-au suprapus cu marşurile pentru dreptul la întoarcere pe pământurile deţinute acum de Israel. Dar, dacă trăieşti în Palestina, asta poate însemna doar un an rău, care nu schimbă situaţia generală şi perspectivele de viitor. Pe acest pământ în care seminţele speranţei şi cele ale disperării germinează de prea mult împreună, oamenii au văzut prea multe pentru a-şi lega năzuinţele şi temerile doar de evenimentele care transpar în exterior din viaţa lor de zi cu zi, indiferent cât de fericite sau tragice pot părea ele.
În acest loc în care cei mai mulţi oameni se grăbesc să-ţi spună că nu ştiu ce se va întâmpla mâine, i-am întrebat pe palestinieni din guvern, administraţia publică, mediul de afaceri, domeniul cultural, preoţi sau oameni simpli unde văd ei Palestina peste cinci ani. De asemenea, i-am întrebat care sunt cea mai mare speranţă şi respectiv cea mai mare temere pe care le au în prezent pentru Palestina, întrebări mai dificile decât par la prima vedere, mai ales într-o societate în care influenţele între generaţii sunt enorme. Interviurile cu persoanele citate au avut loc în ultima săptămână a lunii iunie în Cisiordania şi nu ţin cont de ultimele evoluţii din Fâşia Gaza, unde Israelul a lansat sâmbătă cele mai dure atacuri aeriene asupra enclavei palestiniene de la sfârşitul războiului din vara lui 2014, în replică la rachetele şi obuzele lansate de Hamas pe teritoriul israelian.
"Sperăm să vedem Palestina independentă"
Acesta este răspunsul pe care Rula Maayah, ministru al turismului şi antichităţilor în guvernul Autorităţii Palestiniene, mi l-a oferit la prima întrebare, deşi recunoaşte că "până acum nu suntem foarte optimişti". În acelaşi timp, speranţele ei se leagă de dezvoltarea turismului, fapt de înţeles într-o ţară în care turismul reprezintă 14% din PIB.
"Cea mai mare speranţă este încheierea ocupaţiei. Cea mai mare speranţă pentru generaţia noastră tânără este ca ei să trăiască ca tinerii din toată lumea. Vreau ca tinerii noştri să se simtă în siguranţă când merg la şcoală, când se mută dintr-un oraş în altul, să se simtă mândri că trăiesc în propriul lor stat fără ocupaţie. Asta vrea, în general, fiecare palestinian, şi, bineînţeles, ca ministru al turismului, vreau ca turismul să înflorească în Palestina", a declarat Rula Maayah.
Pe de altă parte, spune ea, "singura temere este continuarea ocupaţiei israeliene". "Când eşti palestinian suferi în fiecare zi din cauza ocupaţiei, afectează toate sectoarele, pe toţi palestinienii, şi dacă se va termina va fi ceva extraordinar pentru toată lumea", a adăugat ea.
Pentru arhiepiscopul Theodosios "Atallah Hanna" de Sebastia, din cadrul Patriarhiei grec-ortodoxe a Ierusalimului, semnarea unui acord de pace cu Israelul reprezintă însă un lucru pe care doar politicienii se grăbesc să-l facă. El consideră că procesul de pace nu se află într-un moment bun, în special din cauza preşedintelui american, Donald Trump, dar spune că palestinienii îşi vor dobândi în cele din urmă libertatea, chiar dacă va dura mai multe generaţii.
"Am ajuns într-un punct în care nu există pace, din cauza preşedintelui american Donald Trump şi a sprijinului occidental pentru Israel, din cauza situaţiei de instabilitate din Orientul Mijlociu. Ceea pe putem spune, ca palestinieni, este că vrem să stăm aici, în ţara noastră, vrem să stăm în Ierusalim. (…) Nu ne grăbim. Unii politicieni se grăbesc, vor să semneze un acord de pace, dar noi nu ne grăbim. Într-o sută de ani, în două sute ani, vom avea libertatea noastră. Poate nu vom vedea libertatea în generaţia noastră, dar vom lupta să se întâmple asta în generaţiile următoare", a declarat arhiepiscopul palestinian creştin ortodox.
"Supravieţuim, ne facem afacerile, asta este viaţa"
Omar Khatib are 76 de ani, este preşedintele Asociaţiei tour-operatorilor palestinieni din Ţara Sfântă, şi activează în turism de aproape 40 de ani. "Eu nu ştiu ce se va întâmpla mâine", a răspuns când l-am întrebat unde vede Palestina peste cinci ani. Este totuşi optimist că situaţia va fi mai bună, în proporţie de 70-80%, pentru că la Ierusalim este loc pentru toată lumea.
"Sper ca în curând să avem pace pe acest pământ, să trăim împreună în pace cu toţii – creştini, musulmani şi evrei. De asta avem nevoie, nu căutăm război. Vrem să trăim în casele noastre, pe pământul nostru, în pace, să ne facem afacerile, să avem copii, să avem şcoli pentru copii şi să-i educăm, asta vrem. (…) Nimeni nu vrea ca lucrurile să meargă mai rău. Nu este bine nici pentru oamenii lor, nici pentru ai noştri", a afirmat el.
Când l-am întrebat care este cea mai mare temere a lui pentru Palestina, bătrânul om de afaceri a ridicat din umeri. "Trăim alături de Israel de 51 de ani, sub ocupaţie, dar trăim, ne facem afacerile. Avem probleme uneori, dar supravieţuim aici, pentru că este patria noastră. Am avut prima intifada în 1987, apoi a doua intifada. Dar supravieţuim, ne facem afacerile, asta este viaţa", a spus el. El crede că SUA au greşit în modul în care au abordat procesul de pace, mutând capitala la Ierusalim. "Dacă vrei să fie pace, trebuie să fii corect cu cele două părţi. Noi vrem echitate, pace, dreptate, să avem un stat al Palestinei şi Ierusalimul trebuie să fie capitala acestui stat", a mai spus Omar Khatib.
Întrebat dacă crede că nepoţii lui vor avea o viaţă mai bună decât fiii şi fiicele lui, cu toţii absolvenţi de universităţi, el a răspuns afirmativ. "Facem tot posibilul să le asigurăm o viaţă bună", a spus el.
Punctul său de vedere este împărtăşit şi de Tony Khashram, care conduce unul dintre cei mai importanţi tour-operatori din Ţara Sfântă. "În cinci ani lucrurile nu se vor schimba dramatic (…). Poate va veni un tratat de pace, iar situaţia va fi diferită şi lucrurile vor fi împărţite egal. Dar în cinci ani nu văd o schimbare radicală", a spus el.
Totuşi, în această perioadă populaţia va creşte şi asta va complica lucrurile la Ierusalim. "Populaţia creşte şi totul vine odată cu creşterea populaţiei. Afaceri, o viaţă grea, un Ierusalim şi mai congestionat şi mult mai mulţi oameni cu credinţa că Ierusalimul este al lor. Ierusalimul este menit pentru toate cele trei religii şi fiecare vrea să aibă o parte din el", a declarat Tony Khashram.
Cea mai mare speranţă a lui este că Palestina va avea în următorii cinci ani graniţele stabilite, dar spune că palestinienii înşişi trebuie să depună eforturi pentru a crea un stat mai bun pentru ei. "Pentru că dacă noi suntem puternici putem negocia de pe o poziţie puternică şi putem obţine lucrurile cum le vrem noi", susţine el.
Totuşi, crede el, palestinienii trebuie să-şi adapteze aşteptările privind încheierea unui acord teritorial cu Israelul. "(…) Nu vom putea face mai mult decât atât, în mediul actual, cu situaţia şi resursele curente, ăsta este maximul pe care îl putem face. Trebuie să fim practici şi pragmatici, nu putem obţine mai mult decât atât. Oricine vorbeşte despre o Palestină de la râu până la mare, este o fantezie frumoasă, dar nu se va îndeplini. Vorbim despre cinci ani, nu despre 100 de ani", a spus el.
Deşi este conştient că în multe oraşe palestiniene disperarea oamenilor creşte, el nu crede că se va ajunge, de exemplu, la o nouă intifada. "Nu văd ca situaţia să fie mai rea decât acum. Un război serios nu va izbucni în zonă. Aşa că nu avem o problemă. Am fost sub ocupaţie timp de 51 de ani şi am supravieţuit. Am muncit, am făcut bani, nu am devenit oameni bogaţi, dar am supravieţuit", a adăugat el.
Mesajul lui către români sau oricare alţi străini este simplu. "Avem nevoie ca mai mulţi oameni să vină şi să vadă ce se întâmplă. Vrem ca mai mulţi oameni să ne viziteze, pentru că asta va creşte gradul de conştientizare în rândul oamenilor din toată lumea. Asta ar putea pune presiune pe ambele părţi să ajungă la o înţelegere şi să o finalizeze. Pentru că, altfel, nimic nu se va schimba în următorii cinci ani".
"Vin bani mulţi în Palestina"
Wisam Salsaa este şi el un om de afaceri palestinian, dar business-ul lui este unul mai puţin obişnuit. El este patronul Walled Off Hotel, supranumit "hotelul cu cea mai urâtă privelişte din lume", construit chiar lângă zidul de separaţie din Bethleem şi deschis în urmă cu aproape un an şi jumătate. Hotelul îşi propune să transmită un mesaj de rezistenţă non-violentă faţă de ocupaţia israeliană, iar pe pereţii camerelor turiştii pot vedea graffiti realizate de celebrul artist stradal englez Banksy.
Salsaa spune că teoretic cea mai bună soluţie pentru încheierea conflictului israeliano-palestinian rămâne cea cu două state cu capitala la Ierusalim sau chiar aceea a unui singur stat în care toţi cetăţenii să aibă drepturi egale. Totuşi "când te uiţi care este situaţia în teren îţi dai seama că soluţia nu este atât de uşoară", spune el.
În acest context, afirmă Wisam Salsaa, Israelul caută o soluţie economică la conflictul israeliano-palestinian "ceea ce înseamnă pur şi simplu îmbunătăţirea calităţii vieţii palestinienilor în închisoarea în care trăim".
"Ei vor să aducă mai mulţi bani în Bethleem, ceea ce înseamnă că oraşul va arăta mai bine, va avea poate mai multe restaurante şi mai multe joburi, dar oamenii nu pot merge dincolo de graniţă, nu pot călători liber. Asta poate fi doar o soluţie temporară, dar nu o soluţie pe termen lung. (…) În plus, atunci când oamenii văd că există bani vor dori să-i obţină, iar asta va crea nişte probleme interne în Palestina", ne-a spus el.
Patronul Walled Off Hotel spune că nu ştie cum va arăta Palestina peste cinci ani dar, observă el, "e evident că ceva se întâmplă şi mulţi bani vin în Palestina", deşi recunoaşte că nu ştie de fapt cum se explică asta, dacă există sau nu o înţelegere cu Autoritatea Palestiniană.
Dar "cei mai mulţi palestinieni au credite", chiar dacă traiul lor de zi cu zi este departe de a fi sigur. "Băncile au primit mulţi bani şi dacă astăzi vreau să obţin un credit îl voi obţine. Şi cele mai multe maşini pe care le vedeţi pe străzi au fost obţinute prin credite. Ceea ce înseamnă că dacă se întâmplă ceva poţi pierde totul în câteva luni. Mulţi palestinieni lucrează în Israel, iar dacă faci ceva, dacă fiul tău aruncă cu pietre în timpul unui protest de exemplu, ţi se retrage permisul şi nu mai poţi merge la muncă", a declarat el.
În acest moment, crede patronul Walled Off Hotel, nimic nu este clar privind viitorul Palestinei, dar în opinia lui palestinienii nu sunt într-o situaţie de confruntare violentă cu ocupaţia israeliană. "Nu există seminţe pentru orice tip de revoltă. Cred că, din nefericire – chiar dacă avem un preşedinte foarte înţelept care vorbeşte despre rezistenţă non-violentă – oamenii sunt obosiţi. Cred că, în acest punct, oamenii sunt atât de obosiţi încât vor să se odihnească, vor o anumită stabilitate", ne-a mai spus Wisam Salsaa.
"Am renunţat la vechiul stil de luptă"
Directorul Muzeului Mahmoud Darwish din Ramallah, Sameh Khader, spune că lucrul cel mai important este cultivarea speranţei, pentru că viitorul este al copiilor palestinieni din taberele de refugiaţi, nu al politicienilor israelieni precum Benjamin Netanyahu sau Avigdor Lieberman.
Întrebat unde vede Palestina peste cinci ani, el spune că ţara sa se va afla într-un loc mai bun. "Vom avea mai mulţi oameni educaţi, mai mulţi oameni care spun poveşti, mai multe prezenţe pe harta internaţională. (…) Nu am renunţat la luptă, dar am renunţat la vechiul stil de luptă. Acum luptăm cu cărţi, luptăm cu muzică, le dăm oamenilor speranţă şi posibilitatea de a fi prezenţi pe multe platforme internaţionale", a spus el la sfârşitul lunii trecute, când l-am vizitat la Muzeul Mahmoud Darwish din Ramallah.
El crede că palestinienii îşi arată acum prezenţa pe scena lumii "prin productivitate, creativitate şi talentele noastre" şi spune că mulţi palestinieni au început să se întoarcă acasă. "Este ideea de a cultiva speranţa. Nu este ceva ce poţi recolta mâine dimineaţă, ci pe termen lung. Suntem în mijlocul acestui proces, de cultivare a speranţei", a afirmat el.
Scriitorul palestinian afirmă că cea mai mare speranţă a lui pentru poporul palestinian este libertatea şi că nu mai vrea să trăiască în frică sau în ură. "Această speranţă este esenţială, este sensul vieţii. Ce este viaţa noastră fără speranţă? Oamenii comit atacuri sinucigaşe pentru că nu au speranţă. Noi scriem, pentru că avem speranţe pentru viitor. Dacă nu viitorul meu, atunci viitorul următoarei generaţii", a afirmat el.
Sameh Khader spune că rolul oricărui intelectual este să paveze drumul pentru următoarea generaţie. "Astăzi poţi pava un drum pentru a putea merge, iar cineva după tine va veni şi îl va pava mai mult pentru a se putea merge cu o bicicletă, apoi cineva va veni şi îl pava mai mult pentru a folosi o maşină; după aceea cineva va veni şi va face două sensuri, apoi cineva va construi o autostradă. Dar eu sunt cel care trebuie să înceapă să meargă pe acest drum, nu neapărat pentru că vreau să merg, ci doar pentru a pava drumul pentru cineva care vine după mine", a explicat el.
La polul opus, cea mai mare temere a lui pentru Palestina este disperarea şi este legată de generaţiile mai tinere. "Vreau să trăiască cu drepturi egale, ca orice tânăr din Europa, nu vreau că ei să cunoască gazele lacrimogene, dronele, rachetele, elicopterele şi tancurile. Nu vreau ca ei să treacă prin aceste experienţe. Vreau ca ei să înveţe cum să coloreze, cum să savureze un film, cum să joace un joc online cu un băiat israelian. Nu vreau să se joace pe stradă armata versus palestinienii, pentru că asta se joacă acum."
Pentru el asta înseamnă ca ei să fie sănătoşi din punct de vedere psihologic şi să trăiască fără frică, alături de părinţii lor. "Vreau doar ca ei să crească în mod natural şi să caute răspunsurile la întrebările vieţii lor: la ce universitate să merg, pentru ce meserie să mă pregătesc", a mai afirmat Sameh Khader.
Deteriorare sau stagnare?
Un lucru pe care îl auzi foarte des în Palestina este că toată lumea se confruntă zilnic cu efectele ocupaţiei. Dacă unii au resimţit asta din plin în viaţa personală, alţii trebuie să le explice străinilor ce înseamnă ocupaţia israeliană şi cum le afectează vieţile.
Ghassan Andoni are 62 de ani şi s-a aflat de nouă ori în închisoare pe parcursul vieţii, o perioadă totală de trei ani. El este fratele mai mare al regizorului Raed Andoni, iar meseria lui este de profesor de fizică, pe care o predă la universitate.
Dat fiind trecutul său în închisorile israeliene, este de la sine înţeles că Ghassan Andoni nu este un prieten al Israelului şi că nu crede prea mult în procesul de pace sau în soluţia cu două state. În acelaşi timp, el este convins că poporul său este şi o victimă a evoluţiei situaţiei politice globale.
"Oamenii răi câştigă peste tot în lume. Oamenii nu se ajută pe ei înşişi. Democraţia liberală este înlocuită peste tot de conduceri semidemocratice şi rasiste (…). După islamofobie şi dreapta care se apropie de guvernare în diferite ţări şi alegerea lui Trump, puteţi vedea trendul. Iar trendul continuă, nu se opreşte. Şi cred că, din nefericire, Palestina va fi prima victimă a acestei situaţii", ne-a spus el.
El a adăugat că, în mare parte, în pofida impresiei generale, soluţia cu două state la conflictul israeliano-palestinian a fost tot timpul o glumă. "Acum lucrurile sunt clare, este diplomaţia puterii – ceeea ce voi putea lua, voi lua (…). Deci practic eu sunt atotputernic, iar tu nu eşti, deci eu merit mai multe beneficii şi drepturi decât tine, atât de simplu este. Situaţia a fost decorată înainte, cu drepturile omului, şi ONU, şi rezoluţii care nu s-au aplicat niciodată, farse şi glume, dar acum este clar, oamenii trebuie să vadă", a mai spus el.
Pentru el cea mai mare speranţă pentru Palestina este "supravieţuirea", "evitarea unei catastrofe majore în următorii ani".
Ceva mai optimist este ghidul palestinian Johnny Samir Alyateem, de 51 de ani, deşi în opinia lui stagnarea, lipsa de orizont, este la fel de îngrijorătoare. "Peste cinci ani văd Palestina exact ca acum cinci ani. Nu văd vreo schimbare peste cinci ani. Mereu este aşa. Un an este bine, un an este rău. Aşa că nici în cinci ani nu cred că va fi vreo diferenţă", ne-a spus el.
Johnny a spus că cea mai mare speranţă pe care o are pentru palestinieni este ca aceştia să poată avea propriul stat, să fie liberi şi să-şi poată controla destinul. Recunoaşte însă că "nu se ştie niciodată" dacă această speranţă este realizabilă. La polul opus, cea mai mare temere este "să fie din ce în ce mai rău".
"Nu se ştie niciodată ce se va întâmpla mâine. Deci de asta ne temem, de noi revolte, de o altă intifada, dar mereu sperăm la pace, ne rugăm pentru pace, vrem să trăim cu israelienii în pace", a declarat Johnny. El este de cele mai multe ori ghid pentru turiştii americani, cărora le vorbeşte în general despre Locurile Sfinte şi, când este posibil, despre ocupaţia israeliană. Pentru el asta înseamnă, de exemplu, să coboare din autocarul cu turişti când trece din Bethleem în Ierusalim şi să intre prin punctul de control pietonal. Altfel riscă să-şi piardă licenţa de ghid sau chiar să fie arestat.
Johnny Samir Alyateem este căsătorit şi are doi copii, despre care spune că îşi doreşte să aibă o viaţă bună în Palestina. "Dacă vom avea pace în Palestina, vor rămâne aici. Dacă nu va fi pace, vor trebui să plece şi să-şi construiască viitorul în altă parte", ne-a spus el.
La rândul ei, Sara, de 36 de ani, lucrează în Departamentul pentru planificare strategică şi relaţii internaţionale al primăriei din Hebron, singurul oraş din Palestina cu o colonie israeliană chiar în centrul oraşului. Când am vizitat oraşul vechi din Hebron ea ne-a arătat intrarea în colonia israeliană, un loc în care se afla un post de pază al armatei israeliene. Pentru ea, o parte din atribuţiile de serviciu este să le arate turiştilor şi invitaţilor străini locul dincolo de care palestinienii nu pot trece.
"Situaţia nu este uşoară, devine tot mai rea, dar noi palestinienii avem mereu speranţă. Aşa că sperăm că situaţia va fi mai bună în cinci ani şi vom trăi în pace", ne-a declarat ea. Deşi, când am insistat să-mi spună cum vede ea personal lucrurile, a fost ceva mai tranşantă: "Îmi pare rău să spun, dar văd lucrurile mergând tot mai rău şi cred că situaţia va fi mai rea decât este acum".
Totuşi, când am întrebat-o care este cea mai mare speranţă a ei pentru Palestina, tânăra musulmană mamă a trei copii a răspuns cu două cuvinte: "pace şi libertate". Deşi nici ei nu-i lipsesc motivele de îngrijorare pentru viitor. "Cea mai mare temere este că vom avea mai multe străzi închise, mai mulţi martiri, mai multe atacuri asupra Gaza", a spus ea. AGERPRES
