Intorcandu-ma acasa, am surprins-o pe sotia mea punand masa pentru cina. Am luat-o de mana si i-am spus: am o discutie cu tine. Ea s-a asezat si a inceput sa manance. Am vazut durere in ochii ei. Eu nu stiam ce sa zic, cum sa incep. Dar trebuia sa ii spun neaparat. “Vreau sa divortam”, am inceput eu linistit. Se pare ca pe ea nu au deranjat-o aceste cuvinte, in loc sa riposteze m-a intrebat in liniste: de ce? Am evitat intrebarea asta, ceea ce a suparat-o. Inima mea apartinea deja lui Jane. Eu nu imi mai iubeam sotia. Imi era doar mila de ea. In ziua urmatoare m-am intors acasa foarte tarziu si am gasit-o scriind ceva la masa. Nu am luat cina, pur si simplu m-am culcat, intrucat avusem o zi plina cu de toate alaturi de Jane.
Dimineata ea mi-a inaintat conditiile divortului. Ea nimic nu vroia de la mine, dar m-a rugat sa aman cu o luna despartirea. M-a rugat ca in aceasta luna sa incercam din toate puterile sa traim o viata normala. A argumentat asta simplu: fiul nostru avea examene peste o saptamana si ea nu vroia sa incurce pregatirea lui cu procesul de divort. Pe mine asta ma aranja. Dar ea a venit cu inca o rugaminte, ea m-a rugat sa imi amintesc de inceputul relatiei noastre conjugale, cand eu o duceam in brate spre camera, ca in ziua nuntii si ca in multe alte zile. M-a rugat ca in fiecare zi timp de o luna sa o duc din sufragerie spre camera in brate.
Eu m-am gandit ca a innebunit. Doar ca sa fac ultimile zile petrecute impreuna mai ok, i-am acceptat strania cerinta. Eu nu aveam relatii intime cu sotia, ceea ce imi confirma intentia divortului. De aceea, cand am luat-o in brate in prima zi, mi s-a parut incomoda situatia. Fiul nostru radea in hohote: „tata o tine in brate pe mama“. Cuvintele lui m-au lasat masca. Din sufragerie spre camera, mergeam mai mult de 10 metri cu sotia in brate. Ea a inchis ochii si mi-a zis: “nu spune fiului nostru”. Eu ma simteam incomod. Zilnic fiul intra in camera noastra si spunea: „Tati, e timpul pentru a o duce pe mama in brate”. Pentru el devenise un moment fundamental al vietii sale.
Am luat-o pe sotia mea in brate si am simtit un fior care a schimbat modul in care vedeam divortul. Ea si-a incolacit fin bratele dupa gatul meu, la fel ca in ziua nuntii. Am constatat ca a pierdut din greutate, am realizat brusc ca a fost in depresie…prea multa durere si suferinta simtea ea. In ultima zi am luat-o in brate ca prima data cand am luat-o in casa atunci cand ne-am casatorit… Am vrut sa plang. Fiul a plecat la scoala, ar eu tot o mai tineam strans in brate. I-am spus ca abia acum am observat ca am pierdut intimitatea cu ea. Am plecat spre oficiu si fara sa incui masina am urcat in goana scarile, de teama ca orice minut in plus m-ar fi putut face sa ma razgandesc. Jane a deschis usa si i-am zis: „iarta-ma, dar eu nu vreau sa divortez de sotia mea’’. S-a uitat la mine si a spus: „Esti nebun?”. I-am raspuns: „Nu…e doar ca imi place sotia mea. A fost un moment de plictiseala si rutina in care ne-am departat…dar acum mi-am dat seama de adevaratele valori ale vietii. Azi am dus-o in brate, mi-am dat seama ca trebuie sa o fac pentru restul vietii mele!”.
Mi-a dat o plama si a trantit usa plangand. Am coborat si-am plecat. Pe drum spre casa m-am oprit la magazinul cu flori sa iau un buchet frumos pentru sotia mea. Vanzatoarea m-a intrebat ce sa scrie ca mesaj. Eu am zambit si i-am zis: „eu te voi purta in brate in fiecare dimineata, pana ce moartea ne va desparti”. Am venit degraba acasa, am urcat scarile si am fugit sus in camera fericit si cu un zambet pe buze… dar sotia mea… era pe podea jos… moarta. Sotia mea lupta impotriva cancerului, dar eu eram atat de ocupat cu Jane ca nici nu am observat asta. Ea stia ca va muri in curand si vroia sa ma salveze de la reactia plina de ura a fiului nostru in caz ca ne-am fi despartit. Cel putin, in ochii fiului eu sunt un tata iubitor. Maruntisurile vietii noastre de cuplu sunt ceea ce cu adevarat conteaza. Nu casa, masina sau banii – astea sunt lucruri trecatoare. De aceea gasiti timp pentru jumatatea voastra si aveti grija unul de celalalt. Sa aveti cu adevarat o familie fericita.
