News Flash:

Cat la suta din greutatea copilului trebuie sa aiba ghiozdanul ideal

18 Octombrie 2014
536 Vizualizari | 0 Comentarii
Rucsacul sau ghiozdanul trebuie sa cantareasca, in medie, 8,2 la suta din greutatea elevului, ceea ce inseamna, in cazul unui copil de 25 de kilograme, ca ghiozdanul ideal ar trebui sa aiba aproximativ doua kilograme, spune ortopedul Emil Mares, citand un studiu american.

"Prea multe ore petrecute pe scaun, ghiozdane pline cu carti si exercitii care suprasolicita coloana vertebrala, acestea sunt cateva din cauzele durerilor de spate ale copilului", spune dr. Emil Mares.

Potrivit medicului, numarul copiilor care sufera de scolioza si cifoza este tot mai mare, iar sectiile de ortopedie sunt asaltate de parinti cu copii care se plang de dureri de spate. "Realitatea e ca mai mult de o treime din elevi duc in spate o greutate mai mare decat ar trebui. Un studiu al specialistilor americani a demonstrat ca rucsacul trebuie sa cantareasca, in medie, 8,2 la suta din greutatea copilului. (...) O greutate cu mult mai mare decat cea recomandata poate duce la deformari ale coloanei. Partea buna este ca acest tip de deviatii ale coloanei, depistate la timp, pot fi tratate", mai spune medicul ortoped.

Specialistii spun ca primele semne la care trebuie sa fie atenti parintii sunt durerile de spate, dar si cresterile rapide in inaltime ori starile de apatie si anemie ale copiilor.

Dr. Mares avertizeaza ca semnele bolii apar in jurul varstei de 8 ani si trebuie intervenit imediat, pentru ca, nedepistate la timp, afectiunile coloanei evolueaza si, in maximum doi ani, deviatiile devin vizibile, ajungand sa arate aproape ca o cocoasa. "O parte dintre copii au deformatii de coloana vertebrala din nastere. La altii, sunt cauzate de factori precum sedentarismul sau pozitia incorecta la birou. Tratate in primele faze, afectiunile coloanei se pot vindeca", a explicat Mares.

Din pacate, exista si foarte multe cazuri in care aceste deficiente sunt prea tarziu depistate si nu intotdeauna pot fi corectate in totalitate.

"Pentru copiii care au probleme cu spatele, cel mai bun sport este inotul, pentru ca le lucreaza toata musculatura si are efecte terapeutice pentru persoanele cu scolioza si cifoza. Alte activitati fizice recomandate sunt ciclismul, vaslitul, dar si plimbarile in aer liber, care relaxeaza muschii dorsali. Pentru cei care deja au probleme cu spatele, sunt interzise fotbalul, sariturile, tenisul sau popicele, care implica miscari si rasuciri bruste si solicita partea de jos a coloanei", a mai spus ortopedul.

Cele mai bune ghiozdane sunt, potrivit dr. Mares, cele care, la contactul cu spatele, se muleaza pe curburile coloanei vertebrale. "Acest tip de genti de scoala au un perete flexibil, din burete, dar e important sa aiba o dimensiune potrivita pentru inaltimea copilului. In nici un caz nu sunt indicate cele cu spatele rigid sau servietele purtate pe un uma. De asemenea, trebuie avut grija ca inaltimea scaunului de la birou sa-i permita copilului sa atinga podeaua cu toata suprafata talpilor. Daca micutul atinge solul doar cu varfurile picioarelor, circulatia sangvina din membrele inferioare va fi impiedicata. Consecinta: plamanii si organele din cavitatea abdominala vor fi comprimate, iar respiratia si circulatia vor fi ingreunate. In plus, cand isi face temele, la fiecare jumatate de ora copilul trebuie sa ia cate o pauza scurta, de 5-10 minute, pentru a se dezmorti. In acest timp, el poate face cateva miscari de gimnastica si de intindere", a adaugat dr. Mares, specialist in ortopedie la clinica Bio Ortoclinic.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1238 (s) | 25 queries | Mysql time :0.030805 (s)

loading...