News Flash:

Caz halucinant la Bacau! Dupa ce si-a fortat fiica de 13 ani sa-l masturbeze in fata surorii de 3 ani, judecatorii i-au dat zile de munca in folosul comunitatii

16 Octombrie 2018
966 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 mama si fiica abuzator sexual e1539590375897

In Romania violurile si incesturile nu sunt pedepsite dur asa cum ar trebui, ba chiar, in loc ca statul sa faca dreptate si sa protejeze victimele, manifesta mila fata de agresori. Chiar si cand procurorii aduc probe indiscutabile, chiar si cand agresorii isi recunosc faptele, judecatorii le dau infractorilor pedepse cu suspendare.

Libertatea a prezentat luni cazul unei fete de 13 ani care a fost agresata sexual de tatal ei, in varsta de 49 de ani. Si o prietena a copilei a fost agresata de acesta. Barbatul isi dezbraca fata cu forta, o punea sa-l masturbeze in ciuda impotrivirii ei si incerca sa o violeze. Multe dintre scene aveau loc in fata surorii mai mici, in varsta de 3 ani!

”In tot acest timp, din cauza faptului ca barbatul devenea violent cand se afla sub efectul consumului de alcool, minora nu a relatat nimic mamei sale, de teama sa nu fie batuti de tata”.

Intr-un final, cazul a ajuns si la urechile autoritatilor. Procurorii au convins-o pe fata sa vorbeasca, au strans probe, iar barbatul a recunoscut in totalitate acuzatiile. Rezultatul?  O proaspata judecatoare, Roxana Alexandrina Damaschin, din Onesti, l-a condamnat, in mai 2018, la 3 ani cu suspendare, inchisoarea fiind inlocuita cu 120 de zile munca in folosul comunitatii.

Mai mult, agresorul sexual de minori are posibilitatea sa-si indeplineasca munca in folosul comunitatii la un centru de copii cu dizabilitati!

”Pe parcursul termenului de supraveghere de 4 ani, tatal va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 120 de zile in cadrul Primariei municipiului Onesti sau la DGASPC Bacau – Centrul de Servicii Sociale Alexandra din Onesti”, a decis judecatoarea Roxana Alexandrina Damaschin. 

Centrul de plasament Alexandra asigura servicii sociale de recuperare pentru copiii si tinerii cu dizabilitati. 

Procurorii n-au contestat aceasta decizie.

Intreaga familie e in continuare dependenta financiar de tatal abuziv.

”Baza sta in banii sotului, care lucreaza cu ziua. E zugrav, pune gresie, faianta si castiga si cate o suta de lei pe zi. Mai bea si acum, dar nu ca inainte”, spune, sec, mama.

Acum, tatal abuzator locuieste in aceeasi casa cu sotia sa si fiica lor de 4 ani. Fata cea mare sta la o ruda, dar ii viziteaza aproape in fiecare zi.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1013 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019558 (s)