News Flash:

Caz ȘOCANT într-o casă din Brașov: Cadavrele descompuse a două femei, mamă și fiică, au fost găsite întamplător

17 Ianuarie 2018
500 Vizualizari | 0 Comentarii
politia 2

Cadavrele a două persoane descoperite într-o casă nelocuită din municipiul Braşov ar fi ale unei femei, respectiv fiicei acesteia, a precizat miercuri biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

"Din investigaţiile efectuate şi din declaraţiile vecinilor a rezultat că ultimele persoane observate în imobil au fost o femeie şi fiica acesteia, în perioada 2015-2016", potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, cms. Mihaela Hermenean.

Citește și: UE interzice pungile de plastic! Când dispar din țara noastră

Conform acesteia, cadavrele se află la Serviciul de Medicină Legală Braşov pentru stabilirea cauzei morţii. Victimele nefiind în prezent identificate, nu se poate spune care era vârsta acestora.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au preluat ancheta în acest caz, scrie agerpres.ro.

Cadavrele au fost descoperite marţi seara, aflate în stare avansată de degradare, după ce un bărbat a sunat la 112 anunţând că într-un imobil nelocuit a fost descoperit un cadavru uman. După cercetarea făcută la faţa locului s-a constatat că în imobil sunt două cadavre, au informat reprezentanţii IPJ Braşov.

 

sursa: stiripesurse

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0774 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014119 (s)