News Flash:

Ce a trebuit sa suporte o agenta sub acoperire, care juca rolul de prostituata, de la politistii corupti din centrul Capitalei

20 Iulie 2013
1944 Vizualizari | 0 Comentarii
Imbracata provocator, agenta sub acoperire simula ca face trotuarul in fata hotelurilor de pe Calea Victoriei, stationand mai mult la Hotel Athenee Palace Hilton si Radisson Blue. Acolo, ea a fost oprita de doi politisti de ordine publica de la Sectia 3, care au vazut-o (cei doi cunosteau toate prostituatele din zona, de la care incasau taxa de protectie). Politistii au intrebat-o cine i-a dat aprobarea sa faca trotuarul acolo si i-au spus ca in acea zona  prostituatele au acces doar cu acordul lor si ca trebuie sa plateasca pentru acest lucru. Pentru ca a refuzat sa plateasca taxa, au luat-o la sectia de Politie, au dezbracat-o, au batut-o, au tinut-o  prizoniera  sase ore fara mandat,  fara sa-i dea voie sa dea telefon sau sa-si cheme un avocat. Toate dialogurile au fost inregistrate audio-video de agenta sub acoperire si constituie probe in baza carora politistii corupti au fost incatusati.
 
A suportat abuzurile de dragul profesiei
 
Agenta sub acoperire  nu a putut opri abuzurile colegilor ei de la Sectia 3 Politie prin dezvaluirea identitatii deoarece ar fi distrus probatiunea. Pentru toate umilintele suportate de dragul profesiei, agenta sub acoperire este rasplatita cu un salariu de doar 2000 de lei pe luna, bani in care intra si indemnizatia de hrana.

Cei doi politisti care au sechestrat-o pe presupusa prostituata si "au comis cumplite abuzuri si agresiuni fizice", Dan Ungureanu si Laurentiu Popina, au fost incatusati alaturi de alti 28 de colegi, toti fiind suspectati de savarsirea a  peste 100 de infractiuni. Agenta sub acoperire a fost gasita in fata unor hoteluri de lux si de  alti trei politisti de la aceeasi sectie de politie, respectiv de Nicolae Danauta, Teo Usainchisa  si Ovidiu Popa,  dar acestia  nu au agresat-o. Cei trei i-au cerut 100 de lei si, dupa ce si-au primit spaga, au lasat-o in pace.
 
Metoda "politistul bun si politistul rau"


Potrivit referatului de arestare preventiva, Dan Ungureanu a jucat rolul de "politist rau" in fata agentei sub acoperire. Ungureanu a arestat-o abuziv, a lovit-o, i-a smuls hainele, iar Laurentiu Popina, pozand in politistul bun, o indemna,  pe ton bland , sa dea bani,  sfatuind-o  in acelasi timp: "spune si tu ceva frumos...ce varianta ai tu...sa-l impresionezi cu ceva".

In  actul de inculpare, politistul Dan Ungureanu este acuzat, intre altele, ca  "in noaptea de 07/08.06.2011, intre orele 23:45-05:45, fiind in exercitarea atributiilor de serviciu, a retinut-o nelegal in sediul Politiei pe martora ...(ofiter DGA sub acoperire-nn) si a agresat-o fizic si verbal, provocandu-i puternice suferinte fizice si psihice (i-a smuls hainele, inclusiv lenjeria intima-nn) , in scopul declarat de a obtine de la aceasta marturisiri si declaratii in sensul ca practica prostitutia. De asemenea, la data de 08.06.2011, cu prilejul intocmirii procesului-verbal prin care a sanctionat-o contraventional pe martora ...(ofiter DGA sub acoperire-nn),  a atestat in cuprinsul acestuia imprejurari necorespunzatoare adevarului, retinand in mod nereal ca sus-numita a fost depistata acostand persoane in scopul intretinerii de relatii sexuale si mentionand in mod fals ca aceasta recunoaste fapta comisa".
 
Taximetristii tineau "de sase"
 
Un alt martor sub acoperire, tot ofiter al Directiei Anticoruptie (incatusat alaturi de corupti dar eliberat ulterior) a fost infiltrat printre politistii de la Sectia 3 Politie. El a declarat la ancheta: "precizez ca agentul Ionescu Eugen, agentul Pomoaga Petre, agentul Constantinescu Marin Alin, agentul sef Elascu Eduard, agentul principal Ioana Sebastian, agentul Dumitru Razvan, Ungureanu Dan, agentul Nastase Danut, Dumitru Florin si agentul Popa Ovidiu (...) in timp ce efectueaza serviciul pe schimbul trei, respectiv intre orele 22.00-06.00, pretind si primesc diferite sume de bani de la prostituatele ce frecventeaza hotelurile pentru a nu le sanctiona contraventional. Declar ca sumele solicitate sunt cuprinse intre 50-100 de lei de persoana, bani pe care ii primesc in teren, fara a mai proceda la conducerea persoanei depistate la sediul sectiei. In activitatea infractionala, agentii de politie sunt anuntati despre faptul ca diferite prostituate au intrat la hotelurile sus mentionate de catre doi taximetristi, despre care stiu ca se numesc (...) si ( ...) Cei doi taximetristi sus mentionati obisnuiesc sa ia clienti din zona hotelurilor .., ...si detin numerele de telefon ale unora dintre politistii pe care ii contacteaza sa le comunice cand apar prostituate la hoteluri.

Tot pe schimbul trei, echipajul care-si desfasoara activitatea pe zona de siguranta publica nr. 1, respectiv perimetrul strazilor Dinicu Golescu, Orhideelor si stefan Furtuna, primeste sume cuprinse intre 40-60 de lei de la numitul ( ...), pentru ca politistii sa nu sanctioneze contraventional prostituatele care isi desfasoara activitatea in zona.

In majoritatea cazurilor acesta ofera sumele de bani politistilor in jurul orelor 02.30-03.20, pe strada, cand echipajul de politie opreste in dreptul sau."
 
Interceptari: Veniturile ilicite, completate cu spagile luate de la soferii imprudenti
 
Tot un ofiter DGA sub acoperire infiltrat ca agent la Sectia 3 a filmat si relatat in declaratii ca    "(...)mai multi agenti din cadrul Biroului de Ordine Publica pretindeau si primeau diferite sume de bani de conducatorii auto pe care ii depistau in trafic conducand autoturisme ce aveau inspectia tehnica periodica expirata" sau " care nu respectau regulile de circulatie". Coruptii   vanau masini de lux, iar pe soferi ii abordau mieros cu formule de genul: "nu vrem sa ne facem probleme...domnu' e baiat educat", "omul are nevoie de permisul de conducere...mingea este in terenul dvs", "il ajutam intr-un fel pe domnul" "dumneavoastra hotarati...mingea este in terenul dumneavoastra", "i-ar trebui si domnului permisul de conducere...adica sa nu-i retinem".

agent acoperire dga politisti corupti bucuresti capitala
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1248 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018126 (s)

loading...