vineri, 19 aprilie, 2024

Ce este rinosinuzita cronica?

Distribuie:

Publicat:

Sinuzita cronica este o boala comuna in care cavitatile ce inconjoara caile aeriene nazale (sinusurile) se inflameaza si formeaza edeme timp de cel putin 8 saptamani, in ciuda unui tratament medicamentos corect efectuat.

Cunoscuta si ca rinosinuzita cronica, aceasta boala interfereaza cu drenajul sinusurilor si cauzeaza acumularea mucusului. Daca aveti rinosinuzita cronica, poate fi mai greu sa respirati pe nas. Zona din jurul ochilor si fata pot fi umflate si puteti avea durere faciala si dureri de cap (cefalee).

Sinuzita cronica poate fi cauzata de o infectie, dar poate fi cauzata si de cresterea unor formatiuni in sinusuri (polipi nazali) sau de o deviatie de sept. Cel mai adesea, sinuzita cronica afecteaza tinerii si adultii de varsta mijlocie, dar poate afecta si copiii.

Cauze

Cele mai frecvente cauze ale sinuzitei cronice sunt:

 Polipii nazali. Acestia sunt tesuturi care cresc si pot bloca pasajele nazale sau sinusurile.

 Reactiile alergice. Triggerii alergici includ infectiile fungice ale sinusurilor.

 Deviatia de sept nazal (peretele dintre nari). Un sept deviat  poate restrictiona sau bloca caile de drenaj ale sinusurilor.

 Traumatismele la nivelul fetei. Un os facial fracturat poate cauza obstructia cailor de drenaj sinusale.

 Alte afectiuni medicale. Complicatiile fibrozei chistice, refluxului gastroesofagian sau HIV si alte boli ale sistemului imun pot determina blocaje nazale.

 Bolile tractului respirator. Infectiile in tractul respirator (cele mai comune sunt virozele) pot inflama si ingrosa mucoasa sinusala, pot bloca drenajul mucusului si creea conditii perfecte pentru dezvoltarea bacteriana. Aceste infectii pot fi virale, bacteriene sau fungice.

 Alergiile (de exemplu “febra fanului”). Inflamatia ce se produce odata cu alergiile poate bloca sinusurile.

 Celulele sistemului imun. In anumite afectiuni, celulele sistemului imun, denumite eozinofile, pot determina inflamatia sinusurilor.

Diagnostic

Pentru a determina cauza simptomelor, doctorul va testa sensibilitatea la nivelul nasului sau gatului. Pentru a fi mai usoara vizualizarea cailor nazale, doctorul va folosi un instrument pentru a mentine nasul deschis, apoi va aplica medicamente ce produc constrictia vaselor de sange din culoarul respirator si va introduce o lumina in pasajul nazal pentru a urmari inflamatia sau lichidul. Inspectia vizuala va ajuta la excluderea conditiilor fizice care determina sinuzita, cum sunt polipii nazali sau alte anormalitati.

Alte metode pentru a stabilirea diagnosticului de sinuzita cronica:

Endoscopia nazala. Un tub subtire, flexibil sau rigid (fibroscop sau endoscop), cu o lumina cu fibra optica si o videocamera atasata, este inserat prin nas permitandu-i doctorului sa vizualizeze pe un monitor cavitatile nazale, deschiderile fiziologice ale sinusurilor si, uneori, interiorul sinusurilor. Acesta investigatie este, de asemenea, cunoscuta sub numele de rinoscopie endoscopica.

Imagistica. Imaginile achizitionate folosind tomografia computerizata (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN) pot arata detalii cu privire la sinusuri si zona nazala. Acestea ajuta la identificarea unei inflamatii profunde sau a obstructiei fizice care sunt dificil de detectat folosind doar endoscopul. In rinosinuzitele cronice este recomandata examinarea CT.

Culturile nazale si sinusale. Culturile sunt, in general, nefolositoare pentru diagnosticarea sinuzitei cronice. Cu toate acestea, in cazurile in care boala nu raspunde la tratament sau progreseaza, culturile din secretiile nazale pot ajuta la identificarea cauzei, care pot fi de natura bacteriana sau fungica.

Testul de alergie. Daca doctorul suspecteaza ca boala poate fi cauzata de alergeni, un test cutanat de alergie poate fi recomandat. Este util, sigur si rapid si poate ajuta la identificarea alergenului care este responsabil de reacutizarile nazale.

Complicatii

 Acutizari ale astmului bronsic. Sinuzitele cronice pot determina un atac de astm si pot intretine aceasta boala.

 Meningita. Aceasta infectie cauzeaza inflamatia membranelor si a fluidului ce inconjoara creierul si maduva spinarii.

 Probleme vizuale. Daca infectia se extinde la orbita, poate determina scaderea vederii sau chiar orbire care poate fi permanenta.

 Cheaguri de sange. Infectiile pot cauza probleme in venele care inconjoara sinusurile, interferand cu vascularizatia spre creier si pot reprezenta un risc pentru accident vascular cerebral.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img