marți, 19 martie, 2024

Ce fel de dureri pot fi atenuate prin fizioterapie

Distribuie:

Publicat:

Procedurile pot fi aplicate fie în asociere cu medicatia, fie ca terapie unică în caz de boli reumatismale şi de sindrom disfunctional.

În scopul atenuării durerilor şi/sau redării functionalitătii unor regiuni ale corpului, specialiştii recomandă tehnici de fizioterapie ce presupun utilizarea unor curenti cum ar fi cei folositi în cazul galvanizării. De asemenea, sunt indicate proceduri ce folosesc curenti diadinamici, curenti interferentiali, unde scurte, microunde, diapulsul sau ultrasunetele. Acestora li se adaugă laserterapia, terapia prin mişcare sau kinetoterapia şi scripetoterapia (folosirea unor greutăti în scopul recâştigării fortei musculare). Termoterapia este şi ea inclusă în categoria procedurilor de fizioterapie şi presupune utilizarea gamei de raze infraroşii, de raze ultraviolete, aplicarea în zonele afectate de pachete calde sau reci, băile calde, duşurile terapeutice şi sauna. „Fizioterapia reprezintă o metodă adjuvantă de mare valoare atunci când se asociază terapiei medicamentoase. Aceasta poate deveni chiar terapie unică atunci când medicamentele sunt contraindicate, cum ar fi, de exemplu, în cazul persoanelor care fac dializă sau al celor care suferă de hepatite acute sau cronice, de pancreatită, de insuficientă renourinară, de ulcer gastric sau duodenal, de gastrită, de colită sau de reflux gastroesofagian", spune medicul primar balneofizioterapie şi recuperare medicală Georgiana-Ozana Tache de la Centrul de Recuperare medicală Medical Care din Bucureşti, potrivit Adevarul.

Durerile cauzate de bolile reumatismale pot fi semnificativ atenuate cu ajutorul procedurilor de fizioterapie care presupun folosirea undelor infraroşii, ultrasunetelor, hidroterapiei sau kinetoterapiei. Astfel, potrivit medicului Georgiana Tache, terapia poate fi aplicată persoanelor cu gonartroză, cu coxartroză, celor cu artroză a articulatiilor mâinilor sau picioarelor, însotită de deformări articulare, dar şi persoanelor cu spondiloză cervicală sau cu lombosciatică. Mai mult decât atât, procedurile de fizioterapie, inclusiv programul de kinetoterapie, este recomandat în cazul unor afectiuni inflamatorii cu evolutie cronică, precum reumatismul poliarticular, poliartrita reumatoidă sau spondilita anchilozantă. Procedurile de fizioterapie, în special cele care presupun folosirea curentului galvanic, sunt folosite şi în domeniul stomatologiei. Mai exact, ele pot fi recomandate în caz de artrite sau de artroze ale articulatiei mandibulare sau pentru a calma durerile apărute după o lucrare sau după o extractie dentară. În plus, fizioterapia este de mare ajutor persoanelor care se confruntă cu nevralgie de trigimen sau cu pareză de nerv facial. 

Şedintele de kinetoterapie sunt în mod special indicate persoanelor cu tulburări disfunctionale. „Kinetoterapia este terapie unică atunci când avem de-a face cu sindromul disfunctional instalat secundar unor probleme cum ar fi tulburările de creştere la copii şi la adolescenti, scăderea tonusului muscular în contextul un fracturi sau al unor traumatisme ale aparatului locomotor, urmate de interventie chirurgicală sau de imobilizare în aparat gipsat", mai spune medicul Georgiana Tache. De asemenea, fizioterapia este indicată pentru a grăbi recuperarea şi pentru a atenua durerile după anumite boli neurologice, după interventii neurochirurgicale, după traumatisme craniene sau de coloană vertebrală, care au necesitat repaus prelungit la pat. F.G.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img