News Flash:

Ce trebuie sa manance persoanele care au probleme cu fierea

15 Septembrie 2014
819 Vizualizari | 0 Comentarii
Daca in toate bolile dieta este una dintre metodele terapeutice, in bolile de fiere aceasta este foarte importanta. In functie de componenta dietei, evacuarea bilei poate fi favorizata, lucru benefic in cazul bilei lenese, dar complet nefavorabil in cazul veziculei biliare prea "nervoase" sau cu pietre, explica pentru ziare.com dr. Alecse Valerian Ditoiu.

Majoritatea pacientilor care vin la Urgenta cu criza de fiere descriu existenta unei alimentatii inadecvate in orele anterioare aparitiei crizei. Nu toate alimentele stimuleaza contractia colecistului, iar lipsa acestei contractii si evacuari are efecte negative, bila care stagneaza in vezicula biliara favorizand aparitia pietrelor.

In functie de alimentatie, un bolnav cu probleme de colecist poate avea greata, gust amar, dureri in dreapta, sub coaste, mergand catre varful omoplatului, diaree, denutritie, balonare etc. In cazul litiazei biliare, de exemplu, o dieta adecvata poate impiedica aparitia sau cresterea calculilor, dar si icterul mecanic prin blocarea cailor biliare prin pietre.

Alimente contraindicate in bolile de fiere

In principiu, in majoritatea bolilor de fiere trebuie sa fie evitate unele alimente mai greu suportate de catre organism, ca de exemplu supele si ciorbele grase sau condimentate, ciorba de burta, tocanite cu prajeala, prajeli (oua, carne, ceapa, cartofi), tocaturi (chiftelute, mici, carnati), mezelurile grase sau afumaturile.

Pacientii mai descriu aparitia crizei dureroase de fiere si dupa fasole uscata, eventual cu afumatura, varza, sarmale, muraturi, maioneze in diferite preparate ciocolata, cacao, smantana, unt, lapte gras, branzeturi grase, grasimi de orice fel - mai ales de porc, rata, gasca sau oaie, bauturi alcoolice tari sau gazoase sau prajituri cu frisca sau oua.

Cat timp se tine regimul alimentar?

Eu le recomand pacientilor ca, in principiu, regimul alimentar sa se tina in perioadele cu simptome, dar grasimile de orice fel ar trebui evitate permanent. In cazul lipsei simptomelor se pot consuma cu moderatie si alimente din categoria celor enumerate mai sus, pentru a nu favoriza lenevirea colecistului, care poate da simptome neplacute.

Personalizarea regimului alimentar in bolile de fiere

Regimul alimentar nu este acelasi pentru orice persoana suferinda de fiere. Indicatiile de regim mentionate anterior sunt generale, ele pot sa nu se potriveasca unui caz particular. Indicatii personalizate pentru un anumit pacient poate da doar medicul curant, care stie caracteristicile pacientului respectiv.

In cazul bolilor de fiere si pacientul isi poate personaliza regimul alimentar. Vad pacienti care declara ca uneori tolereaza unele dintre alimentele contraindicate sau nu suporta unele dintre alimentele care nu figureaza in lista de mai sus. Sunt zile in care pot manca orice si altele in care nu pot consuma mai nimic.


bolile dieta
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1045 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015876 (s)

loading...