News Flash:

Ceapa este o leguma esentiala pentru sanatatea parului!

20 Mai 2016
830 Vizualizari | 0 Comentarii
Sucul de ceapa este folosit pentru a trata caderea parului si pentru a stimula cresterea parului atunci cand este aplicat pe scalp. Potrivit unui studiu publicat in 2002 de Journal of Dermatology, citat de quora.com, s-a dovedit ca sucul de ceapa are rezultate in tratarea unei afectiuni autoimune numite alopecie areata, care se manifesta prin caderea completa a parului pe zone restranse ale scalpului. In cazul a 84% dintre cei care au participat la studiu, si care au aplicat suc de ceapa pe scalp de doua ori pe zi, a fost observata o rata de crestere mai rapida a parului comparativ cu cei care nu au folosit suc de ceapa. Rata de succes a fost mai mare in cazul barbatilor decat in cazul femeilor.

Ceapa este bogata in sulf, un mineral esential pentru sanatatea parului. Imbunatateste circulatia sanguina la nivelul scalpului, ceea ce contribuie la o mai buna oxigenare a radacinilor firelor de par, dar si un transport adecvat de substante nutritive la radacini. Ceapa are si proprietati antibacteriene, fapt care ajuta la tratarea posibilelor infectii ale scalpului care pot contribui la caderea parului. Pe de alta parte, contine o enzima numita catalaza, care este un puternic antioxidant ce previne albirea prematura a firelor de par.

Cum sa folosesti sucul de ceapa pentru par

In tratamentele pentru scalp se foloseste numai sucul de ceapa, nu si pulpa. Il poti obtine astfel: curata patru cepe galbene, de dimensiuni potrivite. Spala-le, apoi pune-le in blender si toaca-le marunt.

Dupa ce s-au transformat in pasta, foloseste o strecuratoare sau un tifon pentru a separa sucul de pulpa de ceapa. De asemenea, poti folosi si un aparat special pentru extragerea sucului din fructe si legume.

Aplica sucul de ceapa pe scalp, insistand asupra zonelor unde parul este mai rar. Daca vrei sa aplici pe toata suprafata scalpului, traseaza carari cu un pieptene si aplica la radacini cu ajutorul unui tifon inmuiat in sucul de ceapa. Lasa-l sa actioneze timp de 15 minute sau mai mult, daca poti tolera mirosul.

Spala-te pe cap cu un sampon pentru scalp sensibil sau un sampon pentru copii.

Masca de par cu miere si suc de ceapa

Amesteca un sfert de cana cu suc de ceapa si o lingura cu miere. Poti adapta cantitatile in functie de lungimea parului tau. Aplica amestecul pe scalp si par si lasa-l sa actioneze timp de jumatate de ora. Poti dormi cu aceasta masca pe cap daca folosesti o casca pentru dus pentru a-ti acoperi foarte bine parul. Spala-te apoi cu un sampon delicat.

Pentru ca este un tratament naturist, este nevoie de rabdare pentru ca rezultatele sa devina vizibile. De asemenea, este nevoie de consecventa. Foloseste sucul de ceapa pentru par de cel putin trei ori pe saptamana.

Ceapa este un iritant pentru ochi, prin urmare ai grija sa nu atingi zona ochilor cu mainile dupa ce ai aplicat sucul de ceapa pentru par. Pentru a evita iritarea si lacrimarea ochilor, aplica sucul intr-o camera in care poti lasa fereastra deschisa.

sursa: eva.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1018 (s) | 25 queries | Mysql time :0.013516 (s)