marți, 19 martie, 2024

Cearta in Biroul Permanent pentru “vacanta electorala” la Senat. Hasotti lui Verestoy: “Muriti de dragul Romaniei”

Distribuie:

Publicat:

Puiu Hasotti, Verestoy Atilla, Nicolae Moga, Ilie Sarbu si Calin Popescu Tariceanu au avut un lung schimb de replici, cu acuzatii de abuz si cu citate din Machiavelli, marti, in Biroul Permanent, plecand de la propunerea ca in eurocampanie senatorii sa aiba doar activitate in teritoriu.

 Senatorul Nicolae Moga a propus program in circumscriptiile electorale pentru saptamana viitoare, iar Ilie Sarbu a adaugat: “Nu numai saptamana viitoare, pana in 26 mai 2014”, mentiune acceptata de Moga: “Pana in data de 26 mai 2014”.

Liberalul Puiu Hasotti a intervenit imediat mentionand ca nu este de acord cu acest program: “Vreau sa va spun ca, nici cel putin in 2012, cand a fost campania pentru alegerile parlamentare, nu s-a intamplat ca timp de patru saptamani Senatul sa nu lucreze. Au fost doar doua saptamani. Si, in acele doua saptamani, se intrunea si Biroul Permanent. Acum, la alegerile europene, mi se pare chiar cu totul deplasat sa luam o vacanta, ca despre asta este vorba – si sa ramana in stenograma vacanta, ca vacanta se numeste – timp de o luna de zile. Nu sunt de acord. Senatul… Parlamentul este indrituit, conform tuturor legilor, sa legifereze. Noi, pana acum, am discutat cum trecem 45 de legi prin adoptare tacita – si vin si altele din urma, tot atatea – si ne imaginam un program prin care, timp de patru saptamani, Senatul sa nu lucreze. Vreau sa va spun ca niciodata, dar niciodata, nu s-a intamplat asa ceva. Nu s-a intamplat niciodata. Cel mai mult au fost doua saptamani”.

Senatorul PSD Ilie Sarbu a replicat: “Acum, tot pentru stenograma as vrea si eu sa spun ca nu suntem in vacanta. Pentru mine, de exemplu, nu este confortabil ceea ce o sa fac de saptamana viitoare, sa zic, de luni incolo, fiindca avem activitati in teritoriu care sunt epuizante. Trei-patru intalniri electorale pe zi… nu cred ca-i usor. Daca nu facem nimic, daca stam acasa, atunci, sigur, devine plictisitor”. Puiu Hasotti a precizat ca luni si marti nici nu se face campanie, iar Sarbu i-a raspuns: “Cum sa nu se faca? Poate in Constanta… avem un judet mare, altele… Dar nu despre asta vorbim, ca principiu. Si vreau sa-i reamintesc domnului Hasotti ca s-a mai luat o vacanta”.

Hasotti a raspuns: “Niciodata”, iar Sarbu a relatat: “Cand eu eram presedinte al Senatului, in perioada aceea scurta, impreuna am votat, inclusiv Vadim Tudor a fost de acord sa plecam in… si n-am mai venit, ca n-a fost cazul”. Hasotti a replicat: “Asta este un abuz”.

Senatorul PSD Cristian Dumitrescu a propus ca Biroul Permanent sa se intruneasca o data pe saptamana, luni.

In discutie a intervenit senatorul UDMR Verestóy Attila, care a tinut sa dea o replica legata de implicarea parlamentarilor in campania pentru PE: “Sigur ca pe dumneavoastra nu va ingrijoreaza, pe noi da. Prezenta la europarlamentare nu se intrevede a fi prea ridicata, ba chiar foarte joasa. Si asta… fiecare partid are ierarhia de valori, unii considera ca alegerile europarlamentare nu sunt importante, am auzit si acum. Sigur, probabil ca grupul liberal in care vor accede cativa, probabil foarte putini, dupa entuziasmul aratat de domnul coleg…”. Liberalul Hasotti l-a inrerupt pe Verestoy Atilla: “Nu, nu. Domnule senator, fara aluzii din acestea si fara scuze ca nu vrem sa venim la munca”, iar Verestóy a spus ca nu face nicio aluzie.

“Dumneavoastra, faceti munca cum credeti. Eu fac cum cred”, a spus Verestóy Attila, la care Puiu Hasotti a raspuns: “Fara aluzii din astea ieftine, da?”. “Raspund fata de electoratul meu nu fata de electoratul liberal. Raspund fata de electoratul meu”, a spus reprezentantul UDMR, iar Hasotti i-a replicat: “Da, si fata de electoratul liberal nu faceti dumneavoastra asertiuni de doi lei”.

Verestóy Attila i-a spus lui Hasotti “Raspundeti dumneavoastra fata de electoratul dumneavoastra, faceti campania cum doriti si cand doriti. Sau nu faceti, daca nu doriti. Noi dorim sa facem campanie, vrem ca Romania sa aiba o prezenta buna”, iar liberalul a replicat “Muriti de dragul Romaniei! Ce sa zic?!”.

“De fiecare data am facut acest lucru si va rog sa nu acuzati, ca asta chiar depaseste orice limita ce spuneti acum”, a spus Verestóy Attila, iar Hasotti a punctat: “Deloc”.

“Cum adica de dragul Romaniei murim?”, a intrebat Verestóy Attila, iar Hasotti a spus: “Da, mai usor”.

Presedintele Senatului a incercat sa calmeze spiritele, dar Verestóy Attila a insistat: “Domnule Puiu Hasotti, pana aici, pentru ca asta inseamna chiar o… nu vreau sa calific”. “Foarte bine, nu calificati”, a raspuns liberalul, la care Verestóy Attila a continuat: “Nu vreau sa calific”.

Calin Popescu-Tariceanu a incercat din nou sa intervina: “Domnilor senatori, este a treia zi de Pasti”, insa cei doi nu s-au lasat. “Nu faceti dumneavoastra…”, a spus Hasotti, iar Verestoy Attila a replicat: “Retrageti-va cuvintele, domnule Hasotti”. “Nu retrag niciun cuvant, domnule, asta este intre electoratul liberal si Partidului Liberal (…) Nu-mi retrag cuvintele”, a spus Hasotti.

Tariceanu a intervenit iar: “Domnule senator Hasotti, am o rugaminte. Va dau intotdeauna cuvantul de cate ori solicitati, dar genul acesta de discutie excede de departe cadrul normal de desfasurare a unei reuniuni de Birou permanent. Deci, va rog foarte mult, il lasati pe domnul senator Verestóy sa-si faca interventia, dupa aceea, daca vreti sa interveniti, va dau cuvantul cand va vine randul, spuneti ce aveti de spus si, va rog, intr-un mod civilizat, tineti cont ca astazi este a treia zi de Pasti, in plus. Da? Va multumesc”.

Verestóy Attila si-a nuantat declaratia: “Domnilor colegi, eu va asigur ca este bine daca faceti, intr-adevar, o mobilizare a electoratului. Indiferent ce partid ar vota electoratul, prezenta trebuie sa fie ridicata”, iar Hasotti s-a aratat de acord cu aceasta varianta: “Asa da”.

“Noi consideram ca pentru acest lucru este nevoie de prezenta noastra in teritoriu. Unii nu considera acest lucru important. Atat am spus. Am si nominalizat cine s-a exprimat ca nu este important. Regret ca am nominalizat pentru ca, probabil, marea majoritate a celor care sunt in partidul respectiv nu gandesc asa. Vreau sa va asigur ca si dansii vor mobiliza oamenii, au tot interesul sa aiba o prezenta foarte ridicata si mai multi europarlamentari dupa viitoarele alegeri din 25 mai 2014. Noi vom face acest lucru. Multumesc”, a spus Verestóy Attila, iar Puiu Hasotti a punctat: “Asta deja este altceva”.

La randul sau, Nicolae Moga a spus ca europarlamentarele sunt extraordinar de importante. “Si pentru colegul si prietenul meu, domnul Hasotti. Eu sunt un senator care considera ca lucrarile sau deplasarile in circumscriptiile electorale, unde avem un program in fiecare saptamana, sunt tot atat de importante ca si lucrarile din plenul Senatului. Si va spun asta, pentru ca eu sunt un senator care se duce in fiecare saptamana in circumscriptia electorala. Pentru mine sunt foarte importante si atunci, de ce sa facem numai declaratii politice ca sa fim auziti de presa sau de altii ca venim luna viitoare aici si o sa lucram de ne spetim, cand stim foarte bine ca avem ceva de facut: sa scoatem lumea la vot si sa voteze lumea in cunostinta de cauza. Va multumesc”, a continuat el.

Puiu Hasotti a replicat: “Declaratii din acestea, cu un anumit iz – si, uite, fara sa spun cu ce fel de iz – ca o reactie la ceea ce spunea prietenul meu, domnul Moga, eu nu fac. Eu insa spun – si n-o spun populist, ci cu toata convingerea – ca rolul nostru aici este sa legiferam. Ca ne ducem si in teritoriu, cand ne ducem, daca ne ducem si cine se duce, este altceva. Rolul nostru principal aici este sa legiferam. Astazi avem 45 de legi cu adoptare tacita, acestea – atentie! – se vor adauga la altele si o sa trecem prin adoptare tacita zeci de legi, pentru ca, peste doua saptamani, sigur nu vom avea cvorum. Deci, sa nu gasim pretexte de a nu veni la Senat. Dar povestea ca… electoratul si nu stiu ce, astea sunt… Bun, ma feresc sa mai fac alte comentarii”.

La randul sau, liberalul Mario-Ovidiu Oprea a spus ca liberalii din Biroul Permanent s-au simtit jigniti de prima interventie a lui Verestóy Attila, adaugand: “Aveam cu totul alta impresie despre interventiile Domniei Sale. Multumesc”.

Intr-un final, Tariceanu a supus la vot propunerea senatorului Moga privind programul Senatului, care a fost adoptata, inregistrandu-se 3 voturi impotriva si o abtinere.

“Stimati colegi, vreau sa va propun ca, incepand din 26 mai, deci in prima saptamana dupa alegerile parlamentare pentru Parlamentul European, sa trecem la un program de lucru de trei zile pe saptamana, in asa fel incat o sa putem sa recuperam si toate zilele in care Parlamentul nu a lucrat si, sigur ca, probabil, se va aduna o suma mare de proiecte legislative in perioada aceasta de campanie, pe care va trebui, sigur, sa le dezbatem conform programului pe care vi-l propun”, a spus Tariceanu, care a supus propunerea la vot, aceasta fiind adoptata.

Dupa aceste voturi, a intervenit Puiu Hasotti: “Mi-am adus aminte… Recent, am citit o chestie foarte desteapta, spusa de Machiavelli: «Dumnezeu i-a dat cuvantul omului pentru a-si ascunde gandurile». E valabil pentru toti”, iar Ilie Sarbu a replicat: “E veche asta”.

Hasotti a continuat: “E valabil pentru toti, domnule presedinte”, iar Nicolae Moga a intervenit: “Machiavelli a spus asa: «Niciodata sa nu te iei dupa ce spune un politician, ci dupa ceea ce face».

Liberalul Hasotti i-a replicat: “Asta e scoasa de tine, acum”, dupa care s-a trecut la dezbaterea altor subiecte.

Senatorii au decis in sedinta de plen de miercuri, la solicitarea liderului grupului PSD, Ilie Sarbu, ca forul legislativ sa se intruneasca din nou in plen, in 28 si 29 aprilie, aceasta propunere fiind agreata si votata de majoritatea senatorilor.

Modificarea programului de lucru al senatorilor s-a produs dupa decizia Biroului Permanent, de marti, care a stabilit ca in perioada 28 aprilie – 26 mai, Senatul sa nu mai lucreze in plen, ci doar in teritoriu, in contextul celor trei tipuri de alegeri care se desfasoara in perioada urmatoare, europarlamentarele, alegerile partiale si alegeri locale, in comunitatile unde s-a vacantat postul.

Vicepresedintele Senatului Ioan Chelaru a declarat, pentru MEDIAFAX, ca sedintele de plen de luni si marti isi propun sa finalizeze toate proiectele de lege ramase restante, pentru a nu se ajunge la adoptare tacita. In cazul in care aceste legi nu sunt adoptate, programul de lucru al Senatului ar putea fi prelungit cu o noua sedinta de plen, care va avea loc miercuri.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img