Cu duiumul vin problemele câteodată. Cu duiumul. Dar ce sunt, oare, aceste probleme? Hmm, să vedem: o corvoadă, nu-i așa?
-Da.
-Din față așa pare, dar din spate ai privit vreodată?
-Din spate? Ei bine, nu m-am gândit.
-Uite că m-am gândit eu! Și-am privit. Am privit problemele din spate.
-Și? Și ce-ai rezolvat?
-Ei bine, mi s-au deschis ochii. Pentru prima dată simt că văd cu adevărat. Că s-a prăbușit zidul care-mi umbrea privirea de ani de zile.
-Cum adică? Tu nu vedeai?
-Cu ochii fizici am văzut mereu, însă ochii minții au fost orbi. Am văzut problemele ca pedepse, iar oamenii dificili ca pe niște blesteme. De când ochii minții mi s-au dezvoltat, am începutsă văd problemele de zi cu zi ca pe niște trepte; pe care-am urcat, bineînțeles. Mi-am dat seama c-am primit cadouri de la viață, împachetate-n lovituri. Iar despre oamenii “blestemați” din viața mea ce să mai zic? Doamne! Sunt niște comori! Datorită lor am trecut pragurile cele mai mari. Din ei am făcut trecătoare când podul era rupt. Zilele grele s-au sfârșit demult pentru mine; fiindcă orice apare acum în viața mea, bun sau rău, este o binecuvântare. Acum, îi privesc cu duioșie pe oamenii împovărați și pe cei care m-au necăjit și îmi amintesc cu drag: și eu am fost ca ei… .
Articol de la același autor: Și tu ai fost odată Kevin! Autor: Călina Blagă Blog: avenspir.blogspot.com
