vineri, 29 martie, 2024

Celebru medic roman, suparat la culme pe Liviu Dragnea: “Pacientilor tratati in jeg, cu bacterii, cu aparate vechi, lor cand aveti de gand sa le cereti scuze?”

Distribuie:

Publicat:

Medicul care a strans bani pentru barbatul batut crunt, in 31 martie, pe scarile unui pasaj din Brasov, il intreaba, intr-o postare pe Facebook, pe Liviu Dragnea, cand are de gand sa ceara scuze „pacientilor tratati in jeg, cu bacterii, cu tratamente improvizate si cu aparate vechi”.

„Domnu’ Dragnea, am inteles ca v-ati cerut scuze puscariasilor. Adevarul e ca se impuneau aceste scuze, cum sa nu. Eu vreau insa sa va intreb ceva: pacientilor care au fost si sunt tratati in jeg, cu bacterii, cu tratamente improvizate, cu aparate vechi, lor cand aveti de gand sa le cereti scuze?”, scrie, pe pagina sa de Facebook, medicul Vasi Radulescu.

Medicul mai scrie ca un puscarias ajunge la inchisoare pentru ca este pedepsit si ca merita niste conditii minimale, dar nu trebuie uitat ca este vorba despre oameni care omoara, violeaza, distrug familii, etc. Pacientii, in schimb, ajung la spital pentru a se face bine, dupa ce au platit asigurare.

”Dar voi ati furat banii, pentru ca se fura ca-n codru in Sanatate. E normal sa mai existe astfel de saloane? E normal sa nu fie ventilatoare mecanice in sectiile ATI de copii? E normal sa colcaie nepotismele peste tot, alimentate cel mai mult chiar de voi? E normal sa sufere oamenii care merg la spital pentru a se trata si merita conditii excelente, dar ajung in saloane mai rele decat celulele? Ei sunt practic pedepsiti pe nedrept. Lor cand ai de gand sa le ceri scuze, Liviule? Cand o sa-i ceri scuze varstnicului de la Timisoara care a ajuns in acest salon de boli infectioase (ce ironie, ca pare generator de infectii)? Cand, Liviule?”, scrie medicul, atasand o poza dintr-un salon al Spitalului de Boli Infectioase din Timisoara, care a fost in atentia opiniei publice in iarna acestui an din cauza conditiilor mizere.

Medicul Vasi Radulescu este cel care a strans bani pentru barbatul batut crunt, in 31 martie, pe scarile unui pasaj din Brasov, impresionat de situatia in care se afla acesta. Medicul a adunat 90.000 de lei, dupa care a urmarit indeaproape soarta barbatului batut.

Postarea medicului face referire la declaratia presedintelui PSD, Liviu Dragnea, care, vorbind despre modificarea Codurilor penale, si-a cerut iertare „miilor de romani care unii stau in puscarie pe un articol neconstitutional, altii sunt tarati in tribunale pe baza aceluiasi articol sovietic, iar altii sunt tarati pe la DNA si mai sunt si alte mii sau zeci de mii care nici macar nu stiu ca au dosar”.

„Imi cer iertare ca s-a lungit atat de mult elaborarea codului Penal. Probabil ca nu o sa ma ierte. Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o de a avea o abordare procedural corecta, in Parlament, s-a dovedit ca a fost una gresita, pentru ca in Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea cu procedura normala – dezbateri, adoptare si promulgare”, spunea Liviu Dragnea.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img