News Flash:

Chevron a obtinut autorizatie de construire pentru prima sonda de explorare a gazelor de sist in judetul Vaslui

7 Octombrie 2013
1027 Vizualizari | 0 Comentarii
chevron poate zgudui romania 16268 1
Chevron a obtinut autorizatie de construire pentru amplasarea in judetul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de sist in Romania, dupa ce compania a primit toate avizele necesare de la autoritatile statului pentru prospectarea solului in perimetrul de la Silistea.

Consiliul Judetean (CJ) Vaslui a eliberat prima autorizatie de construire pentru societatea Chevron in vederea executarii de lucrari de amenajare si foraj pentru sonda de explorare din perimetrul Silistea, comuna Pungesti, transmite Mediafax.

Documentul prin care compania petroliera americana poate incepe amplasarea primei sonde de explorare a solului in vederea stabilirii potentialului de hidrocarburi in judetul Vaslui a fost obtinut in urma depunerii tuturor documentelor solicitate de CJ la eliberarea certificatului de urbanism in iarna trecuta.

"Societatea solicitanta a indeplinit toate conditiile impuse prin certificatul de urbanism, inclusiv avizul de la Agentia Nationala pentru Resurse Energetice (ANRE), astfel incat nu putea sa nu primeasca autorizatia de construire. Nu exista niciun temei legal sa nu eliberam acest document prin care se poate amplasa sonda de explorare", a declarat directorul Directiei de Urbanism din cadrul CJ Vaslui, Marian Besliu.

Conform documentelor depuse la dosar, valoarea lucrarilor pentru amenajarea platformei si amplasarea sondei de explorare se ridica la trei milioane de lei. Lucrarile vor fi terminate in termen de 120 de zile, din care doua luni sunt alocate amenajarii platformei de forare si doua luni pentru foraj si prelevare de probe.

"Scopul proiectului propus este de forare a unei sonde de investigare si de prelevare a probelor litologice pentru determinarea caracteristicelor geologice si fizice ale straturilor traversate prin foraj in vederea evidentierii structurilor geologice potentiale purtatoare de hidrocarburi, a posibilitatilor de productie a eventualelor resurse descoperite. Informatiile obtinute in urma forajelor de explorare vor fi analizate pentru evaluarea potentialului economic rezultat, urmand a fi prezentate ANRE", se arata in documentul depus de Chevron la Consiliul Judetean Vaslui.

Prima sonda de explorare va fi amplasata in extravilanul comunei Pungesti, la 650 de metri de localitatea Silistea si 950 metri de satul Pungesti. Suprafata totala pe care se va intinde platforma de extractie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adancime de 3.000 de metri.

Consumul total de apa folosita in procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apa fiind asigurat din surse externe, si nu din panza freatica, in baza unui contract semnat cu o firma autorizata. Apa va fi transportata cu cisternele si depozitate in rezervoare ce vor fi amplasate in incinta platformei betonate.

"Pe suprafata aferenta instalatiei de foraj va fi montata o geomembrana care va asigura impermeabilitatea solului", sustin in documente reprezentantii firmei Chevron.

Forajul de la Silistea se executa in baza contractului de concesionare incheiat intre ANRM si Regal Petroleum PLC, aprobat prin hotararea de guvern HG 2.283/2004. Ulterior, prin Ordinul ANRM nr. 25/3 noiembrie 2011, s-a aprobat transferul integral din drepturile dobandite si obligatiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petroliera in perimetrul V-2 Barlad catre SC Chevron Romania Exploration and Production SRL.

Chevron Romania mai detine trei certificate de urbanism in judetul Vaslui pentru explorarea solului in vederea identificarii eventualelor rezerve de gaze de sist, doua obtinute la sfarsitul anului trecut si inceputul acestui an impreuna cu cel de la Silistea si unul in urma cu doua luni. Pentru perimetrele de la Paltinis (Bacesti) si Popeni (Gagesti), compania petroliera detine acordul de mediu, iar pentru perimetrul Puiesti se afla in procedura de evaluare a impactului asupra mediului in ceea ce priveste amplasarea sondelor de explorare.

Sursa: adevarul.ro


chevron cj vaslui gaze sist
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0914 (s) | 36 queries | Mysql time :0.017334 (s)