News Flash:

Cinci persoane au fost RETINUTE pentru EVAZIUNE FISCALA

25 Septembrie 2014
1148 Vizualizari | 0 Comentarii
Cinci persoane au fost retinute, in noaptea de miercuri spre joi, iar alte doua sunt cercetate sub control judiciar, in dosarul de evaziune fiscala de peste 34 milioane de lei, in care cu o zi in urma cu fost facute perchezitii la Timisoara si Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorul-sef al DIICOT Timisoara, Mircea Andres a declarat, azi dimineata, corespondentului MEDIAFAX ca in acest dosar au fost audiate 18 persoane, iar pe numele a cinci dintre acestea au fost emise ordonante de retinere pentru 24 de ore.

”Audierile s-au terminat azi-noapte (in noaptea de miercuri spre joi – n.r.) tarziu, iar in urma acestora cinci persoane au fost retinute pentru 24 de ore, in timp ce alte doua sunt cercetate sub control judiciar”, a declarat Mircea Andres.

Potrivit acestuia, printre persoanele retinute sau cercetate sub control judiciar nu se afla si fostul consilier judetean PDL de la Sibiu Dumitru Domnariu, care este vizat si el in acest dosar.

In schimb, printre cei cinci retinuti se numara Adrian Nicoara, fostul cumnat al lui Dumitru Domnariu, care este si partenerul sau de afaceri, dar si omul de afaceri Pavel Ghise care detine mai multe hoteluri si benzinarii in Sibiu.

Procurorii DIICOT Timisoara si politistii de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Timisoara au facut, miercuri dimineata, 14 perchezitii, intre care cinci la Timisoara si noua la Sibiu, fiind vizat grup organizat suspectat de evaziune fiscala.

Surse judiciare declarau ca toate persoanele vizate in acest dosar au afaceri cu petrol sau sunt implicate in astfel de afaceri.

cinci persoane
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1020 (s) | 25 queries | Mysql time :0.030554 (s)

loading...