News Flash:

Ciprian Iftimoaei: Primele cuvinte din campania pentru EUROPARLAMENTARE

27 Aprilie 2014
929 Vizualizari | 0 Comentarii
"Pentru mine este prima experienta de acest gen. Pe vremea cand eram prefect al jud. Vaslui, s-a facut un sondaj de opinie in colegiul senat Husi si, din cate imi aduc aminte, 47% dintre respondenti au declarat ca au auzit de mine, iar 34 aveau foarte mare si mare incredere in persoana mea. Faptul ca am exercitat functia publica de prefect, respectiv subprefect al judetului Vaslui (2007-2012), m-a recomandat pentru o astfel de candidatura. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu politica vasluiana, precizez ca m-am alaturat PDL Vaslui de Ziua Crucii, 14 septembrie 2013, motivat de "recunostinta" pe care o am fata de Victor Ponta si USL, care m-au dat afara din sistemul administratiei publice dupa 12 ani de activitate, din care 6 ani ca inalt functionar public.

Ca orientare ideeologica sunt liberal deoarece am un respect profund pentru libertatile individului, individualismul concurential, proprietatea privata si piata libera. Insa, simpatizez si cu elemente ale conservatorismului anglo-saxon: stat minimal dar puternic, respectul pentru familie, traditie, religie si pentru experienta lucrului bine facut. Sunt un adept al progresului, dar nu-mi plac schimbarile de dragul schimbarii.

Imi plac Machiavelli, John Locke, Montesquieu, David Hume, Benjamin Constant, Edmund Burke, Michael Oakeshott, J.S. Mill, A. de Tocqueville, Fr.A. Hayek, Ludwig von Mises, Milton Friedman, Isaiah Berlin si altii. Dar cel mai mult si mai mult, Joseph A. Schumpeter cu a sa Capitalism, Socialism and Democracy. De ce? Pentru ca, in opinia mea, Schumpeter este primul sociolog care reuseste ca compatibilizeze teoriile elitelor cu teoria democratiei. Conform lui Schumpeter, daca vrem sa intelegem ce este cu adevarat democratia, cum functioneaza acest sistem, trebuie sa o "dezbracam" de hainele ei normative.Cu alte cuvinte, sa vedem cum este democratia, nu cum ar trebui sa fie. Si ce este democratia? Este un regim politic care furnizeaza un set de proceduri prin care cei multi (masele) sunt convocati la intervale regulate de timp sa-i aleaga pe cei putini (elitele guvernamentale). Ei bine, eu sunt un adept al elitismului democratic. Elitismul democratic caracterizeaza elitele politice ca fiind "gardieni ei democratiei". Iar maestrii mei sunt Schumpeter, sociologii si politologii John Higley, Michael Burton, G. Lowell-Field, Mattei Dogan, Heinrich Best si altii.

Pentru mine, politica reprezinta instrumentul democratic, cel mai facil, prin care putem sa schimbam mersul lucrurilor. Insa, eu fac politica din perspectiva unui sociolog sub "acoperire". In metodologia cercetarii sociologice este asa-numita tehnica a "participantului observator" (sociologul este membru al grupului studiat). Cam in felul acesta a procedat si Robert Michels, autorul cartii "Partidele politice. Studiu sociologic al tendintelor oligarhice din democratia moderna". Cam asta-i treaba cu mine..."a scris el pe pagina sa de Facebook.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1211 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018557 (s)

loading...