News Flash:

Cirprian Tamaş, edilul din comuna Şuletea, acuzat de fals şi uz de fals

1 Iulie 2013
2128 Vizualizari | 0 Comentarii
Ciprian Tamas
Ciprian Tamaş, primarul comunei Şuletea, este acuzat de fals şi uz de fals, după ce ar fi semnat cateva acte în locul altor angajaţi ai Primăriei. El va trebui să dea cu subsemnatul la Poliţie, avnd deschis un dosar penal pe nuele său. 

Acuzaţiile asupra lui Cirpian Tamaş vin de la doi foşti angajaţi ai Primăriei Şuletea care, spun ei, au fost daţi afară din serviciu în mod abuziv. Ei au dat Primăria în judecată, au caştigat procesul, iar acum i-a făcut plangere penală şi edilului pe care l-au acuzat de fals şi uz de fals. 

„La Secţia de Poliţie Murgeni se află în lucru un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals. Cercetările au fost demarate în urma primirii a două sesizări de la doi foşti angajaţi ai Primăriei Şuletea cu privire la faptul că, pe documentele întocmite la Comisia de Disciplină din cadrul Primăriei, care a decis desfacerea contractelor de muncă a celor doi angajaţi, nu toate semnăturile corespund membrilor comisiei", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Politiţie al Judetului (IPJ) Vaslui. 

Primarul Tamaş nu este la „prima abatere“. El a mai intrat în atenţia oamenilor legii în iarna anului trecut, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, fiind acuzat de membrii de campanie ai USL, deşi este membru al Partidului Conservator, de sechestrare şi tentativă de omor, după ce un jeep în care se aflau membri şi susţinători ai ARD a lovit un autoturism în care se aflau useliştii. 

In ultima perioadă, tot mai mulţi primari ai Vasluiului au început să fie certaţi cu legea sau să intre în atenţia organelor de anchetă pentru infracţiuni de corupţie. Un alt caz este cel al lui Neculai Lupu, primarul din comuna Fruntişeni, care a primit 3 ani de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat pentru abuz contra intereselor publice şi conflict de interese.

ciprian tamas primar frauda
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0853 (s) | 36 queries | Mysql time :0.015623 (s)