vineri, 19 aprilie, 2024

Codul Civil Napoleonian – scurt istoric

Distribuie:

Publicat:

Codul Civil Napoleonian mai purta şi denumirea de Codul civil francez. A fost elaborat în anul 1804 sub Napoleon I. Prin cod erau interzise privilegiile din naştere, aprobă libertatea religiei şi se specifică, ca posturile din guvern să ajungă pe mâna celor pregătiţi. În întregul său, era împărţit pe mai multe ramuri ale dreptului, inclusiv dreptul comercial, civil şi penal. Se acorda atenţie sporită organizării familiei. Se urmărea ca familia să devină celula de bază a vieţii sociale.

Codul Civil Napoleonian

Codul Napoleonian acorda capului familiei puteri şi prerogative foarte întinse asupra tuturor persoanelor care o alcătuiau (copiii, soţie). Această putere absolută a soţului asupra soţiei se numea „putere maritală” sau „autoritatea paternă”. Puterea maritală a fost abolita în Franţa în anul 1970, fiind înlocuită autoritatea părintească.

Foarte multe din statele lumii au copiat sau împrumutat din prevederile acestui cod civil iar în acest moment autoritatea paternă continua să existe în numeroase ţări ale lumii.

Codul lui Napoleon situează proprietatea privată în centrul reglementării sale juridice, privind-o drept sorgintea originară a oricăror libertăţi individuale.

Napoleon Bonaparte cunoscut mai tarziu ca Napoleon I si initial ca Napoleone di Buonaparte a fost un lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img