sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Comisia Europeană propune unificarea instrumentelor de finanţare actuale în fondul Invest EU

Distribuie:

Publicat:

Cele 14 instrumente de finanţare europeană existente la ora actuală vor fi înlocuite de fondul Invest EU, ce va însemna îmbunătăţirea prezentului Plan Junker pentru următorul plan multianual 2021-2027 şi va simplifica mult actualele proceduri europene, susţine Andreea Paul, preşedintele INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate, într-un comunicat de presă, transmis luni AGERPRES.

Propunerea Comisiei Europene, lansată la începutul lunii iunie 2018, ar urma să se concretizeze în Programul InvestEU, care cuprinde fondul Invest EU, Hub-ul de Asistenţă tehnică şi Portalul InvestEU.

Conform reprezentantei INACO, statele membre ale Uniunii Europene (UE)vor avea posibilitatea să canalizeze până la 5% din fondurile de coeziune alocate lor către Invest EU, consolidând în acest fel bugetul fondului. "De la bugetul UE se vor aloca 15,2 miliarde pentru Invest EU, ceea ce va permite o garantare iniţială pentru 38 miliarde euro. Multiplicatorul anticipat al Invest EU este de 13,7, ceea ce va permite atragerea unor investiţii suplimentare în valoare de 650 miliarde euro", precizează Andreea Paul.

Prin intermediul Programului InvestEU vor fi sprijinite proiecte în patru domenii majore: Infrastructură sustenabilă (energie sustenabilă, conectare digitală, transport 'verde', infrastructură de mediu, regenerarea şi managementul deşeurilor, economie circulară, promovarea interoperativităţii, întărirea sinergiilor între transport, energie, digitalizare), Cercetare, inovare, digitalizare (transpunerea rezultatelor cercetării în practică, digitalizarea industrială, creşterea rolului companiilor inovative, inteligenţa artificială), IMM (facilitarea accesului la finanţare a companiilor mici şi mijlocii) şi Investiţii sociale (finanţarea proiectelor de formare continuă, de educaţie, de sănătate, de locuinţe sociale şi inovare socială, integrarea persoanelor vulnerabile).

"Fondul Invest EU va fi sprijinit de un centru/hub de asistenţă tehnică, care va include cele 13 servicii de asistenţă tehnică ce funcţionează în prezent şi de un Portal Invest EU, menţinut de Comisia Europeană pentru rolul său important în asigurarea vizibilităţii la nivel internaţional a proiectului Invest EU şi în atragerea potenţialilor investitori. Din momentul semnării unui angajament de contribuţie financiară, orice potenţial partener financiar are la dispoziţie nouă luni pentru punerea în practică a angajamentului. Comisia Europeană anticipează o creştere a investiţiilor cu 15% prin unificarea instrumentelor şi fondurilor de investiţii în fondul unic Invest EU, precum şi prin crearea unor reguli şi proceduri unice de accesare şi implementare a acestuia. Invest EU poate fi considerat o versiune îmbunătăţită a planului Junker, care va avea şi o puternică dimensiune regională prin atragerea a noi parteneri financiari, bănci regionale şi naţionale, care vor putea răspunde mai bine nevoilor locale şi regionale ale cetăţenilor europeni", subliniază Paul.

Potrivit sursei citate, această recentă propunere a Comisiei Europene a fost primită pozitiv de către Comitetul Economic şi Social European, care consideră că Invest EU este o provocare "win-win" pentru inovarea la nivel global şi un exemplu despre cum poate UE să intervină în canalizarea instrumentelor financiare prin simplificarea procedurilor şi o mai bună utilizare a experienţei europene, regionale şi locale. "Pe de altă parte, mai multe ONG-uri în domeniul mediului au exprimat o serie de rezerve şi de critici, considerând că în orice proiect 'diavolul este în detalii' (şi Invest EU nu ar fi o excepţie). De la lansarea planului Junker în 2014, investiţiile în UE s-au dezvoltat accelerat prin Fondul European pentru Investiţii Strategice. Până în 2021, deşi majoritatea statelor UE vor atinge nivelul PIB-ului pe care îl aveau anterior crizei, nivelul investiţiilor este încă sub cel pre-criză. Invest EU este un fond de garantare, adică va garanta împrumuturile care vor finanţa proiectele selectate. Parlamentul European şi Consiliul UE pot amenda acestă propunere a Comisiei Europene, care îşi propune să finalizeze legislaţia necesară până în primăvara anului 2019, în timpul Preşedinţiei României la Consiliul UE", explică preşedintele INACO.

În viziunea Iniţiativei pentru Competitivitate – INACO printre proiectele inovative care ar putea să inspire şi să genereze noi acţiuni româneşti, se află: MetroGuagua Gran Canaria (Spania) – o reţea de autobuze electrice şi hibride care reduc poluarea, încurajează folosirea transportului public şi îmbunătăţesc condiţiile de călătorie, Playground Energy, Bulgaria – un start-up a dezvoltat un teren de joacă interactiv, care să transforme energia kinetică a copiilor în sunet şi lumină, Epiqus Job Training, Finlanda – integrarea emigranţilor pe piaţa muncii finlandeze prin formare profesională, Turbocam, România – o companie fondată în 2008 în Sântana de Mureş, care produce componente pentru turbine, generatoare şi compresoare utilizate în industriile aeronautică şi energetică, beneficiară a finanţării UE, exportă acum unităţi integrate pe piaţa internaţională, respectiv Nagyrede Goat Farma, Ungaria – modernizarea unei ferme de capre din munţii Mátra şi recunoaştere unei arome unice a brânzei de capră, datorată rocilor vulcanice, şi 100 Hearts for 100 children, România – o echipă de medici şi asistenţi au beneficiat de programe de specializare în chirurgia inimii şi au operat apoi gratuit 100 de copii cu probleme congenitale de inimă, cu o rată de succes de 99,1%.

Comitetul European al Regiunilor şi Asociaţia Municipiilor din România vor organiza pe data de 22 iunie, evenimentul "Creşterea competitivităţii IMM-urilor prin digitalizare – provocările pentru autorităţile regionale şi locale", ce va cuprinde o serie de comunicări ale unor personalităţi ale vieţii publice şi economice româneşti şi europene – membri ai Guvernului, parlamentari şi europarlamentari, autorităţi publice locale, experţi europeni. 

Cele două teme centrale ale dezbaterilor moderate de către preşedintele INACO, vor fi: "IMM-urile, competitivitate şi digitalizare" şi "Digitalizarea IMM-urilor: o provocare strategică complexă". AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img