joi, 28 martie, 2024

16 milioane de lei este bugetul alocat Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor

Distribuie:

Publicat:

Bugetul pe anul 2019 al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a fost avizat favorabil, luni, de către comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului, potrivit agerpres.ro.

"Proiectul de buget pentru anul 2019 a fost proiectat având în vedere numai necesităţile stricte de cheltuieli, precum şi folosirea cât mai eficientă a resurselor bugetare. Modificările pe care le veţi observa în plus la anumite capitole se datorează strict aplicării noilor reglementări în ceea ce priveşte salarizarea şi, eventual, încadrarea diferită a unor cheltuieli faţă de anul trecut", a declarat Daniel Staicu, preşedintele ONPCSB, în faţa parlamentarilor din Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

ONPCSB are alocată pentru anul 2019 suma de 16.139.000 de lei, în creştere cu 11,91%.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img