vineri, 29 martie, 2024

Aleksandar Vucic: Gazoductul TurkStream este important pentru industrializarea Serbiei si atragerea investitorilor

Distribuie:

Publicat:

Aprovizionarea cu gaze prin recent inaugurata conductă TurkStream este o chestiune strategică pentru Serbia şi industria sârbă, nicidecum una electorală, a declarat duminică preşedintele acestei ţări, Aleksandar Vucic, potrivit agenţiei Tanjug.

Serbia va obţine de pe urma gazoductului TurkStream beneficii mulţi ani de acum înainte, numai din taxele de tranzit urmând să încaseze circa 185 de milioane de dolari în fiecare an, a spus Vucic în timpul unui talk show la postul Pink TV.

TurkStream este foarte important pentru industrializarea Serbiei şi pentru atragerea investitorilor, întrucât primul lucru pe care toţi îl întreabă este dacă există suficiente gaze, a explicat el.

Din cele circa 13 miliarde de metri cubi de gaze naturale care vor intra în Serbia prin gazoductul TurkStream, circa 3 miliarde vor rămâne în această ţară, iar restul vor ajunge în Ungaria, Bosnia, inclusiv Republica Srpska, şi teritoriul controlat de Pristina, a mai precizat şeful statului sârb.

El a menţionat de asemenea că secţiunea bulgară a conductei urmează să fie finalizată la sfârşitul lunii mai sau în iunie, astfel că primele livrări de gaze prin gazoductul TurkStream vor ajunge în Serbia cel mai târziu către sfârşitul acestui an.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au inaugurat miercuri gazoductul TurkStream, proiect ce face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.

TurkStream va permite furnizarea de gaze naturale ruseşti din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră, prin intermediul a două linii. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, care va trece prin Bulgaria via Europa Centrală, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img