vineri, 29 martie, 2024

ALERTA Joaquin ‘El Chapo’ Guzman, cel mai mare traficant al secolului, a fost gasit VINOVAT, la New York, de toate capetele de acuzatie

Distribuie:

Publicat:

Capul cartelului mexican de droguri Sinaloa, Joaquin "El Chapo" Guzmán Loera, a fost găsit marţi vinovat de toate cele zece capete de acuzare formulate împotriva sa – inclusiv de cel mai grav dintre ele, de participare continuă la o întreprindere criminală -, de către un juriu federal, la New York, iar traficantul de droguri riscă o pedepasă la închisoarea pe viaţă, relatează CNN.

Juriul – alcătuit din opt femei şi patru bărbaţi – a deliberat în total 34 de ore, timp de şase zile, scrie news.ro.

Guzmán a fost găsit de vinovat, între altele de conspiraţie în vederea spălării de bani de pe urma vânzării de stupefiante, distribuire la nivel internaţional de cocaină, heroină, marijuana şi alte droguri şi de folosire unor arme de foc.

El a pledat nevinovat la toate capetele de acuzare.

În ultimele două luni şi jumătate, juriul a audiat, la un tribunal din Brooklyn mărturii despre acte de tortură şi crime atroce, o corupţie la aproape toate nivelurile Guvernului mexican, amante şi evadări subterane nud, puşti de asalt Kalaşnikov de tip AK-47 placate cu aur, inscripţionate cu monogramă şi pistoale încrustate cu diamante.

În total 56 de martori chemaţi de procuratură au depus mărturie timp de aproximativ 200 de ore. Paisprezece dintre aceşti martori – majoritatea traficanţi de droguri asumaţi şi asociaţi ai unor carteluri – au cooperat cu procurorii în speranţa obţinerii unei reduceri a sentinţei.

În cursul procesului au fost prezentate, de asemenea, fotografii din timpul unor filaje, convorbiri telefonice interceptate şi mesaje de tip text implicându-l pe Guzmán, dar şi armament bling-bling şi ”cărămizi” de cocaină.

În schimb, avocaţii apărării au chemat la bară un singur martor şi s-au concentrat asupra subminării credibilităţii martoeilor care au cooperat cu acuzarea. Avocatul apărării Jeffrey Lichtman a declarat că aceşti martori au ”minţit în fiecare zi a vieţii lor, a vieţii lor mizerabile şi egoiste”.

Guzmán, care figura odinioară în topul Forbes al miliardarilor, a fost mereu o figură alunecoasă, înconjrată de o aură mitică.

El a evadat dintr-o închisoare mexicană în 2001, într-un cărucior pentru rufe murdare, iar în 2015 printr-un tunel.

După ce a fost prins din nou, în 2016, el a fost extrădat către Statele Unite pentru a fi judecat.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img