vineri, 29 martie, 2024

Ana Birchall: Miercuri vom face istorie legislativa! Proiectul Legii Insolventei persoanelor fizice, cel care se va vota, este al meu, pe care mi l-am amendat personal!

Distribuie:

Publicat:

“Proiectul privind insolventa persoanelor fizice, cel care se va vota miercuri, este al meu. Vreau sa va spun ca eu l-am depus si tot eu personal mi l-am amendat. Am propus ca rambursarea sa nu se faca sub control judiciar ci in cadrul unei Comisii de Insolventa. Consider de asemenea un succes ca, desi FMI cerea un termen de restructurare de 3 ani, am reusit sa impun ca termen 5 ani cu posibilitatea de prelungire cu inca un an. Proiectul meu nu este nici pro-debitori nici pro-creditori, cum erau altele depuse in Parlament. Eu sunt de partea celor de buna-credinta. Pentru cei de rea-credinta am prevazut sanctiuni extrem de dure!”, a spus luni deputatul PSD pentru HotNews.ro

Birchall a fost mandatata de PSD sa finalizeze proiectul privind insolventa persoanei fizice, ea facand apel la toti deputatii sa voteze propunerea sa legislativa, aratand ca acest proiect are sustinerea partenerilor europeni, a FMI si a Bancii Mondiale.

“Am stat singura fata in fata cu cei de la FMI- eu si cu dosarele mele privind aceasta lege- si pana la urma am reusit sa ma impun”, a mai spus ea pentru HotNews.ro.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a inceput, in februarie, dezbaterea acestui proiect de lege, dar a fost oprita dupa ce reprezentantii FMI au trimis o scrisoare in care isi exprimau ingrijorarea in legatura cu implementarea prevederilor.

“Proiectul de lege beneficiaza inclusiv de sustinerea partenerilor europeni, in ultima perioada am avut o serie de intalniri cu reprezentantii celor trei directii generale din Comisia Europeana, ma refer la Directia de justitie, afaceri economice si financiare din Comisia Europeana si membrii delegatiei FMI si ai BM si am primit asigurari si toti au apreciat ca proiectul meu de lege este unul echilibrat si este foarte necesar si sustinut ca sa fie adoptat in Romania”, a adaugat Birchall.

Ea a mai aratat ca forma actuala a proiectului de lege privind insolventa persoanelor fizice acorda preferinta planului de rambursare si nu lichidarii bunurilor sau executarilor silite. “Practic, debitorul poate sa propuna un plan de rambursare care se poate intinde pana la cinci ani de zile cu posibilitatea de prelungire cu inca un an de zile si sa nu fie pus in fata executarilor silite sau a lichidarii bunurilor, de asemenea se suspenda toate procedurile judiciare, se stopeaza orice acumulare de dobanzi sau penalitati dupa momentul initierii procedurii de insolventa, executarea silita este reglementata ca o masura care se aplica ca ultima solutie, se protejeaza persoanele fizice – debitorii de buna credinta”, a precizat Birchall.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dezbatut, la sfarsitul lunii ianuarie, articole ale proiectului de lege privind insolventa persoanelor fizice care precizeaza principiile si definitiile termenilor, deputatul PSD Ana Birchall, initiator al proiectului, si reprezentantii PNL acuzandu-se atunci de atacuri la persoana.

Vezi toate detaliile pe hotnews.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img