vineri, 29 martie, 2024

Anna Szeles, despre casatoria cu Florin Piersic: ‘Casnicia noastra a fost foarte ciudata’

Distribuie:

Publicat:

Invitata la TIFF Lounge, actrita Anna Szeles, cea de-a doua sotie a lui Florin Piersic, si fiul lor, Daniel Piersic, au povestit intamplari mai putin stiute din viata lor si despre legatura lor puternica cu Romania.

Szeles si Piersic formau unul dintre cele mai frumoase cupluri de actori: ea blonda cu parul ondulat, mereu zambitoare, cu trasaturi bine proportionate, in ciuda faptului ca era mica de statura, iar el unul dintre cei mai aratosi actori romani.

Szeles a povestit ca a avut note mari la absolvirea Institutului de Teatru si astfel a putut alege Clujul la repartitie si sa se angajeze la un teatru din localitate.

„La filmul Varsta Dragostei, l-am cunoscut pe Florin Piersic. La probele pentru filmari, de fapt. El n-a jucat pana la urma. Nu a luat rolul, ci un alt actor. Dar atunci nu ne-am bagat in seama. (rade) Au trecut cativa ani pana ce am filmat impreuna de-adevaratelea. Apoi, dupa ce ne-am casatorit, casnicia noastra a fost foarte ciudata: eu, aici, fiind la Teatrul Maghiar din Cluj, iar el la Bucuresti. Noi n-am locuit impreuna ca sotii, ci ca amantii. Venea din cand in cand. De altfel, nici nu m-a chemat la Bucuresti. Glumesc! M-a chemat. Si el, si parintii lui. Dar eu n-am vrut sa las teatrul de aici.

Si nu uit niciodata ca Radu Beligan mi-a spus: Esti o fata desteapta. Pentru ca aici jucam roluri principale. Iar in Bucuresti, trebuie sa fiu sincera, n-as fi avut aceleasi roluri ca aici, fiindca se simte accentul meu maghiar…”, a povestit Anna, citata de OK Magazine.

A urmat plecarea in Ungaria, unde actrita nu a avut mari probleme de adaptare, pentru ca juca in productii care o facusera cunoscuta in randul publicului maghiar.

Fiul celor doi, Daniel Piersic, desi, in urma divortului, a trebuit sa plece alaturi de mama sa, in Ungaria, in clasa a cincea, a povestit ca are legaturi puternice de prietenie cu fostii sai colegi de clasa, de la Cosbuc, sectia germana.

Daniel Piersic: “Dar asa, in copilarie, pentru mine totul era ceva natural, firesc, ii stiam pe toti actorii, le cunosteam tot anturajul.

Cand au divortat si a venit Revolutia, eu aveam 10 ani. Pentru mine, atunci, plecarea din Romania cu mama mea n-a fost usoara. Eu aveam aici prieteni buni, am fost elev la Cosbuc la sectia germana si cu colegii de acolo chiar si azi tin legatura – desi eu am plecat in clasa a cincea. Ei m-au invitat la intalnirea de zece ani, ca si cum as fi luat BAC-ul cu ei. Si azi suntem prieteni buni.

Asa ca, pentru mine, trecerea intr-o tara straina nu a fost facila si m-am adaptat mai greu. La varsta aceea, pentru mine, Romania insemna ca eram mandru de mama si de tata. […] In Ungaria a fost greu cand ne-am mutat cu totul. Pana la urma, insa, m-am adaptat. A contat faptul ca parintii mei au ramas intr-o relatie de prietenie foarte buna. Asa ca ma intorceaum des in Romania.

Verile le petreceam la Cluj. La 10 ani, ma urca mama in tren la Budapesta, iar aici, la Cluj in gara, ma astepta Florin, tata. Cam asa au decurs lucrurile pana pe la 17-18 ani, veneam vara si stateam chiar si o luna. Deci am multe amintiri care ma leaga de Cluj. E ca si cum m-as intoarce acasa aici. Acum locuiesc la Viena. Sunt casatorit acolo, am doi fii, unul de 10 ani, celalalt de 7 ani. Si cumva acum, fac naveta Viena-Budapesta-Cluj. Dar nu e lung drumul.”

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img