vineri, 19 aprilie, 2024

Atentat in Iran. 24 de persoane au murit, iar alte cateva zeci au fost grav ranite, in timpul unei defilari

Distribuie:

Publicat:

Atentat in Iran sambata dimineata. Douazeci si patru de persoane au fost ucise si alte cateva zeci ranite in atentatul care a vizat sambata dimineata o defilare militara in Ahvaz, oras in sud-vestul Iranului, indica un nou bilant oficial.

„Numarul martirilor ucisi in atacul terorist se ridica la 24, printre care femei si copii dintre spectatori, iar acest bilant s-ar putea agrava in masura in care ranitii sunt in stare critica’, a relatat agentia oficiala IRNA. ‘Mai multe de 53 de persoane au fost ranite si internate in diferite spitale’, adauga aceeasi sursa. Conform informatiilor difuzate de media iraniene, atacul, calificat drept ‘terorist’ de Teheran, a fost intreprins de un comando inarmat impotriva unei defilari militare la Ahvaz, capitala provinciei sud-vestice Khuzestan, cu populatie majoritar araba.

‘Printre martiri se afla o fetita si un fost combatant care a fost ucis in scaunul sau cu rotile’, a declarat generalul de brigada Abolfazl Shekarchi, purtator de cuvant al fortelor armate iraniene, la televiziunea de stat. ‘Din cei patru teroristi, trei au fost trimisi in infern la locul atacului, iar al patrulea, care a fost ranit si arestat, a ajuns in infern la putin timp din cauza ranilor grave’, a adaugat generalul, membru al Gardienilor Revolutiei, armata ideologica a Republicii Islamice. O grupare antiguvernamentala araba, Rezistenta Nationala din Ahvaz, a revendicat atacul, printr-un purtator de cuvant citat de Reuters. Yaghub Hur Totsari, purtator de cuvant al uneia din cele doua grupari care se identifica drept Miscarea de Lupta Araba pentru Eliberarea Ahvaz, a declarat ca Rezistenta Nationala din Ahvaz, o organizatie-umbrela a tuturor miscarilor armate, se afla in spatele atacului, fara insa a preciza care anume.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img