sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Bacalbasa despre legalizarea canabisului: ‘Pentru persoanele bolnave de cancer este un medicament dar sa nu intervina traficul de canabis’

Distribuie:

Publicat:

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a declarat, că e un lucru corect legalizarea canabisului pentru persoanele bolnave de cancer, însă problema este, ca prin acestă inițiativă, să nu intervină traficul de canabis, în condițiile în care gestionarea stupefiantelor e dificilă în România, potrivit mediafax.

„Pentru persoanele bolnave de cancer este un medicament. Problema nu este legalizarea pentru persoanele bolnave de cancer, ceea ce este un lucru medical just, ci ca sub această inițiativă să nu intervină traficul de canabis. Suntem o țară în care derapajele au avut loc frecvent și bunele intenții de multe ori au fost deturnate. Deci problema indicației pentru bolnavul canceros a canabisului este una și este un lucru corect, iar problema gestionării stupefiantelor în această țară, în ansamblul ei, este altă problemă care trebuie să fie un prilej de vigilență în cea mai mare măsură, pentru că am mai văzut abuzuri”, a afirmat Nicolae Bacalbașa.

Întrebat ce ar propune pentru ca astfel de abuzuri sau derapaje să nu apară, Bacalbașa a răspuns scurt: „Bună credință și verificare”.

Reacția deputatului PSD vine în contextul anunțului ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, potrivit căruia, canabisul ar putea fi legalizat și utilizat în scopuri medicinale. El a mai spus că nu este momentul unei dezbateri pentru utilizarea canabisului în scop recreațional.

Și ministrul Sănătății spune că legalizarea canabisului a fost cerută de pacienți și de rudele pacienților cu boli rare și cu afecțiuni oncologice cu care a avut, deja, o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Sănătății. Pintea a mai spus că legalizarea ar fi un „lucru bun”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img