sâmbătă, 20 aprilie, 2024

BARLAD: NOAPTEA MUZEELOR

Distribuie:

Publicat:

O inițiativă generoasă, lansată în urmă cu 13 ani, face posibil, ca an de an, în a treia sâmbătă a lunii mai, instituții muzeale din întreaga Europă să sărbătorească patrimoniul, colecțiile adunate de-a lungul timpului și nu în ultimul rând creativitatea umană.  

De mulți ani, îndeosebi după reabilitarea sediului central, muzeul bârlădean participă la această frumoasă sărbătoare a instituțiilor care sunt depozitarele dovezilor  trecerii noastre prin timp, ca indivizi și societate. Publicul care va trece pragul va avea posibilitatea să viziteze expozițiile permanente de la cele trei locații deschise, în acest moment. Este vorba de expozițiile de arheologie, istoria instituției, artă, găzduite la sediul central, expoziția dedicată sculptorului Marcel Guguianu, aflată în Pavilionul care îi poară numele, precum și expozițiile găzduite la sediul din str. Republicii nr. 235 (Cuza și epoca sa, expozițiile de numismatică, personalități bârlădene și științele naturii). În aceasta din urmă locație doritorii vor avea posibilitatea de a vizita și expoziția temporară deschisă de curând, intitulată „Cel mai mare arbitru român. In memoriam Nicolae Rainea”.    

O altă expoziție temporară, de această dată de grafică, a concitadinului nostru prof. Valentin Stoian, organizată sub genericul” Valori”, vernisată în urmă cu câteva zile, poate fi urmărită la sediul central al muzeului. 
        
Pentru aceași minunată „Noaptea Muzeelor” se pregătește și o Conferință pe teme de astronomie, în cadrul proiectului Pegas – Cotnari. Aceasta va avea loc la ora 20.00, în sala 3D, din cadrul instituției, cuprinzând și un experiment legat de realizarea unei comete în condiții de laborator.

De la 20.30, la Pavilionul Expozițional “Marcel Guguianu”, va avea loc un concert extraordinar, din cadrul proiectului național Flautul fermecat – Clasic V.I.P. În recital, publicul va avea posibilitatea să asculte lucrări de Bach, Beethoven, Haydn, F. Devienne, Mozart, susținute de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail.       
Începând cu ora 22.00, cei interesați vor putea participa la observații astronomice  realizate cu ajutorul telescoapelor pe care le deține institutia de cultura, aflate la sediul din strada  Republicii nr. 235.          
 Programul de vizitare a expozițiilor va începe la ora 20.00 și se va încheia la ora 1,00 noaptea. Intrarea liberă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img