joi, 18 aprilie, 2024

Bataie de joc marca Salubris: “Eu nu platesc pentru asa ceva. Chiar trebuie sa stau cu ochii pe ei?” – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Cativa ieseni din zona Copou au de suferit de pe urma incompetentei unor angajati de la operatorul de salubritate SC Salubris SA. Intamplarea nu este singulara, iar reclamatiile au venit pe banda rulanta. Problema mai mare este ca desi nu este vina lor, oamenii sunt pusi la plata.

Locuitorii de pe strada Simion Barnutiu se confrunta de ceva vreme cu problemele cauzate de Salubris SA. In fiecare luna platesc cate 28 de lei pentru a beneficia de serviciile de colectare a deseurilor, insa angajatii operatorului par sa isi faca de cap pe banii acestora. 

Proprietarii s-au saturat sa fie luati peste picior si au facut mai multe reclamatii, iar pentru asta lucratorii Salubris parca incearca sa se razbune distrugand pubelele sau facandu-si treaba in bataie de joc. Intrucat cei de la Salubris nu isi asuma astfel de greseli, pentru schimbarea unei pubele cer o taxa care ajunge pana la 200 de lei. Un cititor BZI ne-a transmis pe adresa redactiei imagini surprinse intr-o dimineata, atunci cand si-a gasit pubela rasturnata in drum, cu capacul rupt si gunoaiele imprastiate in fata portii, asta la doar cateva minute dupa ce angajatii Salubris au trecut prin zona. Pentru a-si face dreptate, ieseanul va mai face reclamatii catre operator, insa cel mai probabil nu va fi scutit de achitarea acelei sume pentru schimbarea pubelei. 

"La inceput cand am incheiat contract cu Salubris mi-au adus pubela si apoi au uitat de mine. Au venit sa ia gunoiul abia dupa o luna, dupa ce le-am facut doua reclamatii. Acum, din cauza reclamatiilor, isi bat joc nu numai de pubela mea ci si de cea a vecinului de langa si asta pe langa faptul ca nu o golesc in totalitate. Chiar trebuie sa stau cu ochii pe ei cand vin sa colecteze gunoiul ca sa ma asigur ca nu-mi strica pubela? Eu nu platesc pentru asa ceva, mi se pare o mare bataie de joc din partea lor", ne-a scris ieseanul, nemultumit fiind de felul in care inteleg angajatii Salubris sa isi faca treaba.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img