sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Bilant tragic intr-un atentat revendicat de militantii islamisti in Somalia: Cel putin 30 de morti si 60 de raniti

Distribuie:

Publicat:

Cel putin 30 de persoane au fost ucise si circa saizeci ranite intr-un dublu atentat cu bomba care s-a produs duminica la Baidoa, in sud-vestul Somaliei, revendicat de militantii islamisti shebab, a precizat guvernatorul regiunii.

“Cifra oficiala este de 30 de morti, toti civili, si de 61 de raniti, dintre care 15 grav”, a declarat pentru AFP Abdurashid Abdulahi, guvernatorul provinciei Bay.

O prima masina-capcana a explodat in fata unui restaurant popular dintr-un cartier frecventat din capitala regionala, situata la circa 200 de km nord-vest de Mogadiscio. Apoi, un kamikze si-a detonat explozibilul pe care il avea asupra sa in mijlocul oamenilor care fugeau de la locul primului atentat.

“Explozia s-a produs intr-o zona extrem de populata”, a explicat un ofiter de politie, Abdirahman Ibrahim. Un alt politist, Abdi Hared, a precizat ca au avut loc doua explozii, una a unei masini-capcana, iar alta a unor explozibili detonati de un kamikaze, relateaza Agerpres.

Exploziile, de o violenta extrema, au distrus acoperisurile unor imobile din apropiere, au pulverizat masinile din jur si au imprastiat fragmente de corpuri umane, de mese si de scaune pe intreaga strada.

Acest dublu atentat a fost revendicat de militantii islamisti shebab, afiliati retelei Al-Qaida. “Mujahedinii au dus la bun sfarsit doua explozii puternice la Baidoa, care au vizat restaurante unde erau reuniti membri ai administratiei apostate din sud-vest, mai multi soldati si oficiali fiind ucisi”, au indicat ei intr-un comunicat.

Administratia regionala din Baidoa este protejata de trupe ale fortei Uniunii Africane in Somalia (AMISOM), care dispune de 22.000 de militari si care sustine guvernul fragil somalez.

Este al doilea atentat in 48 de ore comis de islamistii shebab. Vineri seara, ei au atacat un hotel si o gradina publica din Mogadiscio, omorand cel putin 14 persoane.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img