vineri, 29 martie, 2024

Bursa Romană de Mărfuri s-ar putea lista la BVB, într-un termen mediu

Distribuie:

Publicat:

Bursa Română de Mărfuri (BRM) s-ar putea lista la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) într-un termen mediu, a declarat, marţi, Septimiu Stoica, preşedinte al BRM, la o conferinţă privind piaţa de capital.

"Pe termen scurt e mai greu (să se realizeze o listare n.r.), dar pe termen mediu, da. Nu pot eu sa hotărăsc, dar trebuie să ieşim în faţa acţionarilor în baza unui studiu şi a unor scenarii să le vorbim despre avantajul listării. Nu se poate face pe termen scurt", a spus Stoica.

El a precizat că o listare a BRM ar putea să fie un succes, "gândul în sine există".

"Avem nevoie de clarificări legislative care sa ne pună într-o lumină favorabilă. (…) În aceste condiţii, Bursa de Mărfuri va rămâne de mărfuri tradiţional, ca denumire. Ar putea să fie un succes în listare, gândul în sine există", a explicat oficialul BRM.

Septimiu Stoica participă marţi la conferinţa "Viitorul pieţei de capital româneşti", organizată de grupul de presă Bursa.

Fondată în 1992, BRM este singura bursă din România axată pe mărfuri şi produse derivate. În ultimii ani, compania a realizat o extindere sustenabilă a gamei de produse, dezvoltând în acelaşi timp servicii noi şi inovatoare, în conformitate cu cele mai bune practici europene. În 2013, BRM a lansat o platformă de tranzacţionare a gazelor naturale, pe lângă activităţile sale principale de produse petroliere, energie (cu amănuntul) etc. În 2016 a devenit un partener cheie pentru Guvernul României şi principalii actori de pe piaţă în sectorul comerţului cu cereale, fiind numit Administrator al Registrului Certificatelor de Depozite. În prezent se află în curs de dezvoltare a unui sistem multilateral de tranzacţionare (SMT), care îi va permite să ofere contracte futures pe mărfuri pentru participanţii la piaţă începând din 2018.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img