vineri, 29 martie, 2024

Bute revine in ringul de BOX

Distribuie:

Publicat:

Dupa înfrângerea contestata în fata campionului mondial James DeGale, din noiembrie, Lucian Bute va urca din nou în ring pe 2 aprilie. Echipa românului negociaza o confruntare tot cu un britanic, George Groves. Bute si Groves au însa ceva în comun: ambii au fost învinsi atât de Carl Froch, cât si de James DeGale.

Dupa meciul spectaculos din noiembrie, cu deGale, Bute s-a mentinut pe locul al 14-lea în ierarhia IBF, în ciuda înfrângerii. Atât Groves, cât si Bute au nevoie de un meci care sa-i propulseze din nou într-o lupta pentru o centura mondiala. Groves si-a încercat norocul la titlu de 3 ori, însa a pierdut de fiecare data, de doua ori în fata lui Carl Froch si o data cu Badou Jack. De cealalta parte, Bute a fost campion mondial la categoria supermijlocie 4 ani si jumatate, timp în care si-a aparat de 9 ori centura IBF.

Dupa meciul exploziv cu DeGale, Bute va avea o confruntare la fel de tare cu Groves, care, în 2011, i-a provocat lui DeGale singura înfrângere din cariera. Câstigatorul dintre Bute si Groves ar putea avea o noua sansa la o centura mondiala, însa nu la cea IBF, pe care De Gale va trebui sa si-o apere, de aceasta data, în fata challengerului obligatoriu si nu va mai avea dreptul sa-si aleaga un adversar, asa cum o facuse în noiembrie, când l-a ales pe Bute. Cea mai la îndemâna varianta este centura WBC, detinuta de Badou Jack. La versiunea WBC, Groves e clasat pe locul 3, iar Bute e pe 9. Explicatia pentru care românul se afla abia pe locul 9 se datoreaza faptului ca el nu mai boxase de 3 ani si jumatate la aceasta categorie, unde a revenit abia în noiembrie. Cu toate acestea, o victorie în fata lui Groves l-ar propulsa pe galatean în primii 3 la versiunea WBC. Lucian Bute (36 de ani) are în palmares 32 de victorii, dintre care 25 înainte de limita si 3 înfrângeri. George Groves are 22 de victorii, dintre care 17 obtinute înainte de limita si 3 înfrângeri.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img