La 20 noiembrie 1978, Antoninei Ghinzburg (Macarova) judecatorii i-au dat sentinta: impuscarea. Antonina asculta in liniste vorbele judecatorului, in accelasi timp neintelegind de ce sentinta e atit de dura: “A fost razboi…Iar acum am probleme cu ochii, am nevoie de operatie, chiar nu o sa ma indreptateasca?”
Atita timp cit a mers ancheta, Antonina nu s-a contrazis, vina si-a recunoscut-o de la inceput, dar nu a inteles amploarea faptelor sale. Cit a colaborat cu armata germana, ar fi omorit circa 1500 de oameni. Cererea de iertare si revizuirea dosarului au fost respinse, dupa un an de la judecata, sentinta a fost aplicata. Antonina nu a fost maniaca si nu a avut probleme de ordin psihic: ,,Asa viata s-a primit”, explica ea in procesul anchetei.
S-a nascut in suburbiile Moscovei. In 1941, Antonina pleaca benevol pe front in calitate de sora medicala. Avea doar 19 ani. Nimereste linga Viazma, unde Fronturile Sovietice de Apus si de Rezerva au fost invinse rapid de fortele germane, care au exploatat zonele slabe din aparare si au patruns in spatele liniilor sovietice. Pozitiile defensive sovietice, care se aflau inca in plin proces de fortificare, au fost strapunse si ambele coloane de blindate germane au facut jonctiunea la Viazma, pe 10 octombrie 1941. In uriasa punga de la vest de oras au fost prinse in incercuire patru armate sovietice (a 19-a, a 20-a, a 24-a si a 32-a). Germanii au arestat-o pe Antonina impreuna cu soldatul Nicolai Fedciuk, dar ei reusesc sa fuga, sa se ascunda prin imprejurimi. Pentru a nu fi lasata singura, Antonina propune soldatului sa intretina relatii sexuale, fapt recunoscut de ea in timpul anchetei. In cele din urma, Fedciuk se intoarce la familia sa, iar Antonina in 1942 ajunge in localitatea Lokoti care era ocupata de germani. Aici este iarasi arestata.
Vezi continuarea pe HISTORIA.RO
