joi, 28 martie, 2024

Carburantii s-au scumpit inainte de Paste

Distribuie:

Publicat:

Carburantii se tot scumpesc de la inceputul anului. In multe benzinarii, pretul motorinei standard a depasit pragul de 6 lei pe litru, asa ca transportatorii anunta deja ca scumpesc serviciile. Cei care vor plati la final sunt clientii, prin preturi mai mari in magazine. Scumpirea in cazul benzinei este chiar mai mare: 75 de bani fata de finalul anului trecut.

Un plin cu benzina pentru un rezervor de 50 de litri costa, acum, cu 8 lei mai mult fata de inceputul lunii aprilie si cu aproape 38 de lei fata de inceputul anului. Si pentru un plin de motorina soferii platesc mai mult cu 3,5 lei fata de 1 aprilie si cu aproape 29 de lei fata de luna ianuarie.

Motorina a trecut deja pragul de 6 lei pe litru in Capitala. In aceste conditii, firmele de logistica pregatesc facturi mai mari pentru serviciile de transport.

Si fermierii reclama cheltuieli mai mari chiar in toiul campaniei agricole. Romeo Capatana cultiva cereale pe 400 de hectare in judetul Constanta, iar recent a cumparat peste 5 tone de motorina pentru lucrarile de sezon. Stie ca nu poate creste pretul granelor in ritmul in care se scumpesc carburantii.

Cheltuieli mai mari pentru producatori si transportatori ajung sa fie suportate de clientii magazinelor prin preturi mai mari la raft. Companiile de petrol pun scumpirile de la pompa pe seama pretului in crestere al titeiului. Dar este si o crestere a consumului, odata cu venirea primaverii.

Preturile carburantilor din Romania sunt mai mari ca in Bulgaria, dar raman mai mici decat in majoritatea statelor europene, arata statisticile Comisiei Europene.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img