joi, 18 aprilie, 2024

Care sunt posibilii laureati ai Premiului Nobel in noul sezon

Distribuie:

Publicat:

Sezonul Nobelurilor se deschide luni, odata cu decernarea premiului pentru medicina, care ar putea fi atribuit autorului unui studiu despre receptorii durerii, inainte ca toate privirile sa se indrepte spre candidatura lui Edward Snowden la premiul pentru pace.


Maria Gunther
, jurnalista care scrie pe teme stiintifice pentru cotidianul suedez Dagens Nyheter, mizeaza pe sansele cercetatorului american David Julius, care a descoperit faptul ca receptorii durerii au aceeasi reactie fata de durere, temperatura si substanta activa din pigmenti.

Ea considera ca descoperirile lui David Julius au oferit “o intelegere mult mai profunda a modului in care oamenii simt si posibilitati complet noi de a produce tratamente contra durerilor cronice”.

In domeniul fizicii, Maria Gunther ii vede castigatori pe americanii Charles Kane si Shoucheng Zhang, alaturi de olandezul Laurens Molenkamp, pentru cercetarile lor despre o noua forma de material, izolant topologic, ce deschide calea spre noi posibilitati revolutionare in informatica.

In ceea ce priveste Nobelul pentru chimie, radioul public SR crede in sansele unui genetician suedez, Svante Paabo, pentru un studiu despre ADN-ul omului de Neanderthal, ca si in cele ale geneticianului american Craig Venter, unul dintre primii cercetatori care au alcatuit harta genomului uman.

Premiile Nobel reprezinta una dintre rarele ocazii pentru oamenii de stiinta, necunoscuti de publicul larg, sa devina vedetele scenei media, afirma Sven Lidin, directorul comitetului Nobel pentru chimie.

“Aceste premii fac din oamenii de stiinta niste eroi (…), precum starurile rock, iar asta este ceva fantastic”, a adaugat el.

Pentru premiul pentru pace, ce va fi atribuit vineri, un numar record de 278 de candidaturi au fost primite, inclusiv aceea a fostului consultant al Agentiei de securitate nationala din Statele Unite (NSA) Edward Snowden, care a fost propus de doi parlamentari norvegieni.

“Multi inca il vad ca pe un tradator si ca pe o persoana care a incalcat legea”, reaminteste Kristian Berg Harpviken, directorul Institutului de cercetari despre pace din Oslo (PRIO), considerand ca Snowden are sansa a doua, dupa papa Francisc.

Dupa parerea lui Robert Haardh, presedintele Civil Right Defenders, un ONG suedez, decenarea Nobelului pentru pace lui Edward Snowden “ar fi cu adevarat o decizie curajoasa”. “Dar, daca ne raportam la trecut, nu cred ca va fi posibil. Este o candidatura care genereaza prea multe polemici, iar scandinavii sunt prea atasati de Statele Unite”, a adaugat el.

Papa Francisc, plasat in fruntea cotelor de pariuri elaborate de casa Paddy Power, nu reprezinta nici el o alegere evidenta.

“Distributia mondiala profund injusta a bogatiilor afecteaza pacea”, iar papa Francisc “a atras atentia asupra soartei saracilor si asupra nevoii de a elabora o noua logica de dezvoltare si de redistribuire economica”, a subliniat profesorul Harpviken.

Totusi, cunoscand deja valurile de critici primite dupa atribuirea Nobelului pentru pace lui Barack Obama, acelasi profesor spune ca “ar putea fi inca putin prea devreme pentru papa”.

Numele lui Malala Yousafzai, militanta pakistaneza pentru dreptul la educatie, in varsta de 17 ani, si al medicului Denis Mukwege, care trateaza femeile violate din Republica Democrata Congo, apar si ele pe lista favoritilor la Nobelul pentru pace, ca si in 2013.

Comitetul Nobel norvegian ar putea sa voteze pentru persoane care militeaza pentru stingerea conflictelor din Orientul Mijlociu si Ucraina si ar putea sa se inspire din alegerea din 2013, cand a premiat Organizatia pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), activa in Siria.

“Lucrul de care avem nevoie in acest moment este o reevaluare a cooperarii multilaterale”, a subliniat directorul Institutului de cercetari asupra pacii din Stockholm (SIPRI), Ian Anthony.

Un premiu Nobel pentru Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) ar putea “sa concentreze privirile oamenilor” asupra modului de a inchide conflicte precum cel din Ucraina, a adaugat el.

In ceea ce priveste literatura, Academia suedeza este putin impresionata, afirma cunoscatorii, de opera favoritului la casele de pariuri, romancierul japonez Haruki Murakami.

Cunoscatorii isi imagineaza ca, dupa ce doar patru Nobeluri au fost atribuite unor autori africani din 1901 si pana in prezent, kenyanul Ngugi wa Thiong’o si algeriana Assia Djebar ar putea fi alesi in acest an.

Premiul pentru medicina marcheaza debutul sezonul Nobel, care va continua, marti, cu premiul Nobel pentru fizica.

Miercuri va fi decernat premiul Nobel pentru chimie.

Potrivit traditiei, si spre deosebire de celelalte premii, data la care va fi anuntat Nobelul pentru literatura va fi comunicata doar cu cateva zile inainte. De obicei, acest premiu este anuntat intr-o joi. Premiul ar putea fi atribuit in acest an pe 9 octombrie.

Castigatorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorintei exprimate de fondatorul prestigioaselor distinctii, Alfred Nobel – va fi anuntat vineri.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.

Laureatii vor primi cate o medalie din aur si un premiu in valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi impartit intre cel mult trei castigatori pe fiecare categorie.

Laureatii isi vor primi premiile Nobel in timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm si la Oslo, pe 10 decembrie, ziua in care se comemoreaza moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat in 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu exceptia celui pentru economie, instituit in 1968 de Banca centrala din Suedia, cu ocazia implinirii a 300 de ani de la fondarea acestei institutii. Premiile au fost create dupa moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform vointei sale din testament. MEDIAFAX.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img