vineri, 19 aprilie, 2024

Cauza pilozitatii excesive la femei si cum poate fi aceasta tratata

Distribuie:

Publicat:

Afecteaza una din 10 femei la varsta de reproducere si se manifesta prin aparitia firelor  nedorite de par de pe buza superioara, obraji, barbie, piept, abdomen superior, spate si fese.  Hirsutismul  este termenul medical care defineste excesul de par terminal, iar aceasta reactie poate fi semnul unei afectiuni endocrine importante.

Hirsutismul  este termenul medical care defineste excesul de par terminal (fir negru, gros) la femeie in zone androgen – dependente, caracteristice barbatului (buza superioara, obraji, barbie, piept, abdomen superior, spate si fese si afecteaza 1 din 10 femei la varsta de reproducere. Reactia poate fi semnul unei afectiuni endocrine importante (sindromul ovarelor polichistice sau, in cazuri foarte rare,  tumori ovariene sau suprarenale, etc.) si pentru ca afecteaza echilibrul psihoemotional, care poate duce pana la depresie.

Laura Florea, medic endocrinolog, expica ce este hirsutimul si cum poate fi acesta tratat: 

Care sunt cauzele hirsutismului? 

xcesul de hormoni masculini (androgeni) secretati de ovare si glanda suprarenala, produsi local in foliculul pilos determina aparitia hirsutismului. Testosteronul este cel mai important androgen. Cele mai frecvente cauze sunt sindromul ovarelor polichistice (S.O.P.C.) si hirsutismul idiopatic. Pe langa hirsutism, femeile cu SOPC (Sindromul Ovarelor Polichistice) prezinta de asemenea si cicluri menstruale neregulate (nu ovuleaza lunar), acnee, obezitate sau exces ponderal, caderea parului in regiunea frontala a scalpului. Hirsutismul idiopatic prezinta doar par terminal in exces, dar ciclurile sunt regulate desi se crede ca este manifestarea unei forme blande de SOPC. 

Cand apelam la ajutor medical?

Extrem de important este sa apelam la medic atunci cand hirsutismul apare brusc si se agraveaza rapid, cand banuim un SOPC, cand ne afecteaza starea de bine si vrem sa remediem afectiunea. in acest sens, sunt necesare investigatii specifice pentru stabilirea profilului hormonal si al aspectului imagistic care pun diagnosticul de certitudine si dicteaza conduita terapeutica. in afara de tratamenului specific mai sunt aspecte care depind de fiecare persoana in parte: scaderea in greutate daca exista exces ponderal sau obezitate, spune Laura Florea, medic endocrinolog la Clinica AS.

Cum se trateaza? 

Tratarea hirsutismului este o alegere personala legata de cat de afectata este femeia de acest aspect si de contextul sociocultural din care provine (sunt tari in care pilozitatea este considerata marca de frumusete sau semn de identitate).

Contraceptivele. Acestea scad concentratia androgenilor, le diminueaza efectele si regleaza ciclurile menstruale. Este tratamentul de electie in hirsutism si de obicei 60-100% dintre paciente observa o ameliorare. Medicatia antiandrogenica prin care scade concentratia si efectele androgenilor (cea mai folosita este spironolactona). indepartarea firelor de par prin diferite metode: radere, ceara, creme, electroliza, laser.

Poate fi folosita o crema pe baza de eflornitina care intarzie cresterea parului facial nedorit, dar care nu indeparteaza permanent parul. Efectele apar dupa 6-8 saptamani de aplicare a cremei, dar odata intrerupta, parul creste la nivelul anterior medicatiei in aproximativ 8 saptamani. Crema necesita testare pe o zona mica inainte de aplicare datorita riscului de inflamare locala.

indepartarea firelor de par cu laserul distruge foliculul pilos, dar tratamentul medicamentos trebuie continuat dupa epilare deoarece parul va creste dupa o anumita perioada. Desi costisitoare, epilarea laser este eficienta, rapida si mai buna decat electroliza. Poate reduce permanent cresterea firului de par in special la pacientele cu piele deschisa la culoare si par negru. Majoritatea pacientelor necesita 4-6 sedinte de laserterapie la intervale de 4-6 saptamani pentru rezultate satisfacatoare si mentinerea cu alte sedinte la 6-12 luni pentru firele de par mici si fine care pot reaparea. Asteptarile legate de tratamentul hirsutismului trebuie sa fie realiste. Raspunsul la tratament este lent datorita faptului ca ciclul de viata al foliculului pilos este de aproximativ 6 luni, motiv pentru care efectele abia dupa acest interval sunt vizibile. Pe perioada tratamentului se pot utiliza metode mecanice de indepartare a parului, dar medicatia nu se reevalueaza mai devreme de acest interval. Durata tratamentului variaza in functie de efecte si de varsta pacientei. Pacientele de 20 de ani necesita tratament ani indelungati, iar inaintarea in varsta amelioreaza hirsutismul prin scaderea secretiei de androgeni. Pacienta hirsuta in tratament cu contraceptive orale si/sau antiandrogenice trebuie sa opreasca medicatia cand se hotaraste sa faca un copil. sursa: adevarul.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img