vineri, 29 martie, 2024

Ce spune Ponta despre Melescanu?

Distribuie:

Publicat:

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, ca este dreptul lui Teodor Melescanu de a candida la Presedintie, nu este de criticat pentru aceasta candidatura, acesta fiind „un om extrem de elegant”, cu care a avut „o relatie foarte normala dinainte sa fie seful SIE”.

„Este dreptul domniei sale de a candida, inteleg ca are numarul de semnaturi. Este un om cu care am o relatie foarte normala dinainte sa fie seful SIE, din vremea cand a fost om politic, parlamentar, un om extrem de elegant si ii urez succes”, a spus Ponta.

El a adaugat ca este dificil pentru Melescanu sa obtina numarul de voturi pentru a intra in turul II si ca acum liberalii au doi candidati, pe Calin Popescu Tariceanu si pe Teodor Melescanu.

„Probabil ca va fi dificil sa obtina un numar de voturi pentru a intra in turul II, dar e un candidat elegant si cred ca, in felul acesta, liberalii au doi candidati, il au si pe domnul Tariceanu si pe domnul Melescanu si, din respect pentru liberalism, ma bucur ca exista doi candidati”, a aratat Ponta.

Prim-ministrul a mai spus ca nu vede ce este de criticat la Melescanu in faptul ca a demisionat de la SIE si candideaza.

Intrebat daca i se pare „morala” candidatura acestuia si faptul ca a strans semnaturi in timp ce era seful SIE, Ponta a spus: „Dupa cum stiti foarte bine, (…) in ce ma priveste, nu se afla SIE in coordonarea sau controlul Guvernului, ci al Parlamentului. Daca e ceva ce s-a incalcat… dar, vedem un presedinte care este sef de campanie electorala la un candidat sau la mai multi, faptul ca domnul Melescanu a demisionat si candideaza si domnul Basescu trebuia sa-si dea demisia daca vrea sa fie sef de campanie electorala si nu o face, deci nu vad ce este de criticat”.

Presedintele Traian Basescu a trimis, luni, o scrisoare presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor in care le transmite sa ia act de demisia lui Teodor Melescanu din functia de director al SIE si sa declare vacanta functia.

Partidul Dreptatii Sociale a anuntat Biroul Electoral Central (BEC) ca va depune, marti dimineata, candidatura lui Teodor Melescanu pentru alegerile prezidentiale, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al BEC, Marian Muhulet. Acesta a precizat ca depunerea dosarului de inregistrare a candidaturii urmeaza sa se faca marti dimineata, la ora 10.00.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img