vineri, 29 martie, 2024

Ce trebuie sa stie parintii despre obstructia canalului lacrimo-nazal la sugari

Distribuie:

Publicat:

Lacrimile de la suprafata oculara sunt drenate printr-un sistem canalicular spre nas. Orificiul de deschidere în fosa nazala poate fi blocat partial sau total de o membrana care nu s-a resorbit pana la nastere. Lacrimile stagneaza în sacul lacrimal, produc o inflamatie locala si stimuleaza secretia de mucus, infectandu-se. Parintii sesizeaza dupa 7-10 zile de la nastere ca unul sau ambii ochi ai nou-nascutului prezinta o secretie oculara care determina lipirea genelor si împiedica deschiderea pleoapelor la trezire. În timpul zilei, ochiul este lacrimos, umed; poate prezenta secretie în exces necesitand o igiena locala frecventa, de regula fiind alb, neinflamat, nedureros. Uneori, acumularea în exces a secretiilor în sacul conjunctival determina dilatatia acestuia, observandu-se ca o umflatura spre baza nasului si sub pleoapa inferioara. Compresia în aceasta zona duce la evacuarea secretiei si acumularea în coltul intern al ochiului.

Afectiunea se poate confunda cu conjunctivitele si cu glaucomul congenital, care sunt o alta cauza de lacrimare la nou-nascut. Evolutia poate fi de lunga durata, pe parcursul a catorva luni. În plus, pot exista perioade de remisie partiala, în care secretia oculara e minima, persistand o lacrimare excesiva în conditii de vant sau aer rece. O remisie spontana completa s-a constatat în 90% dintre cazuri, pana la varsta de un an. Totusi, cazurile trenante cu repetate suprainfectii si secretii oculare abundente sau dilatatia sacului lacrimal au sanse minime de remisie spontana. Astfel, amanarea pana la varsta de un an a dezobstructiei prin sondaj local, devine suparatoare si frustranta atat pentru copil, cat si pentru parinti.

Sondajul canalului lacrimal este o masura terapeutica ce are ca scop permeabilizarea canalului lacrimal prin perforarea obstacolului (membrane, stricturi) utilizand o sonda cu varf bont. Decizia privind momentul oportun al sondajului se face diferentiat, în functie de simptomatologia pacientului, gravitatea suprainfectiilor, frecventa tratamentelor efectuate sau a încercarilor anterioare de dezobstructie prin sondaj, astfel încat unele cazuri necesita rezolvare înainte de varsta de 6 luni a copilului.

Recidiva dupa primul sondaj este mai frecventa cand acesta se efectueaza tardiv, dupa varsta de 12 luni, datorita inflamatiei îndelungate a mucoasei canalului lacrimal ce determina refacerea stricturilor si reaparitia simptomatologiei. În cazul recidivei dupa una sau mai multe interventii sau daca sondajul a fost amanat foarte mult, este necesara introducerea unui tub siliconic în canalul lacrimo-nazal ce permite mentinerea deschisa a acestuia, asigurand un flux normal al lacrimilor si vindecarea completa a mucoasei inflamate. Tubul de silicon se extrage dupa un interval de 2-3 luni si nu produce disconfort.

Masuri locale de tratament: masajul asupra sacului lacrimal si partii laterale a nasului, instituit rapid si efectuat corect, poate grabi rezolvarea spontana a obstructiei; îndepartarea secretiilor purulente, utilizand servetele speciale, impregnate cu antiseptic, usureaza sarcina mamei si asigura confortul copilului; tratamentul cu antibiotic, local, are ca scop rezolvarea suprainfectiei si disparitia secretiilor mucopurulente. În multe cazuri, parintii nu înteleg motivul pentru care vindecarea întarzie sa apara, mai ales ca au urmat tratamentul medicamentos recomandat de specialist. În aceste cazuri, fie au ignorat masajul local, fie nu l-au efectuat corect.
 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img