vineri, 29 martie, 2024

Cinci evenimente pe care trebuie sa le stii dupa acest weekend

Distribuie:

Publicat:

Mediafax.ro va prezinta principalele evenimente care au avut loc in acest sfarsit de saptamana:

Echipa nationala de handbal feminin under 18 a Romaniei a castigat, duminica, titlul mondial, impunandu-se in finala cu Germania, scor 32-21 (15-7), la competitia desfasurata in Macedonia. Este una dintre cele mai mari victorii din ultimii ani pentru handbalul romanesc, dar si o ocazie pentru Ministerul Tineretului si Sportului de a revizui modalitatile de recompensare a jucatoarelor si de remunerare a antrenorilor.

Congresul nou-formatului Partid Liberal Reformator, desfasurat sambata, s-a incheiat cu alegerea lui Calin Popescu Tariceanu in functia de presedinte al PLR, el precizand ca acest vot ii da speranta si increderea ca va ajunge si presedintele Romaniei. Presedintele Senatului a fost, de altfel, singurul candidat la functia de lider al partidului.

Sud-vestul Chinei a fost lovit duminica de un cutremur cu magnitudinea de 6,1 care a provocat moartea a cel putin 375 de oameni. Zonele muntoase aflate la limita dintre provinciile Yunnan, Sichuan si Guizhou, cu acces dificil, au cunoscut mai multe episoade seismice grave in ultimele decenii. Provincia vecina Sichuan, una dintre cele mai populate din China, a inregistrat in mai 2008 un seism devastator cu magnitudinea 8, care a provocat 87.000 de morti si disparuti.

Conflictul dintre armata israeliana si fortele palestiniene a facut din nou victime, cel putin zece palestinieni fiind ucisi duminica intr-un atac care a lovit o scoala ONU ce adaposteste refugiati la Rafah, in sudul Fasiei Gaza. Oficialii ONU nu au imputat responsabilitatea bombardamentelor unuia sau altuia dintre beligeranti.

Cascadorul si actorul Szobi Cseh a fost inmormantat cu onoruri militare duminica dupa-amiaza, la cimitirul Bellu din Bucuresti, in prezenta familiei, a catorva sute de admiratori si a colegilor de breasla. Szobi Cseh a murit in noaptea de joi spre vineri, la Institutul Clinic Fundeni din Capitala, la varsta de 71 de ani, fiind diagnosticat cu mielom multiplu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img