joi, 28 martie, 2024

Compartimentul Primiri Urgente Husi se inchide din nou.De aceasta data definitiv?

Distribuie:

Publicat:

CPU de la Spitalul MunicipalDimitrie Castroian” din  Husi, unitate care deserveste peste 70.000 de locuitori, va fi inchis din nou, dupa ce si-a dat demisia si medicul coordinator(Gabriel Olaru) detasat de la Vaslui in urma cu mai putin de o luna, atunci cand fostul sefal structurii(Gabriela Ababei)  a demisionat in urma unui scandal.

Spitalul Municipal Husi, unitate medicala ce deserveste peste 70.000 de locuitori din zona de est a judetului Vaslui, va ramane definitiv fara Compartiment de Primiri Urgente (CPU), dupa ce, doar intr-o singura luna, doi medici care au coordonat activitatea acestei structuri si-au dat, pe rand, demisia din functie.
Primul medic care a renuntat la postul de sef al CPU a fost Gabriela Ababei, dupa ce a fost amendata cu 1.500 de lei de catre comisia de ancheta desemnata de Ministerul Sanatatii in cazul fetitei moarte in conditii suspecte la 40 de minute de la internare. In consecinta, odata cu expirarea perioadei de 15 zile de preaviz al medicului, CPU Husi a fost inchis la inceputul lunii noiembrie.
In urma interventiei conducerii spitalului husean, Compartimentul de Primiri Urgente a fost redeschis dupa mai bine de o saptamana, prin detasarea unui medic de urgenta de la Spitalul Judetean Vaslui, cu rol de coordonator al activitatii acestei structuri. Acesta a rezistat insa in functie mai putin de o luna, el inaintandu-si demisia, cel mai probabil in urma unor conflicte cu un alt medic din unitatea medicala, dintr-o alta sectie.
“Acum medicul care era detasat de la Vaslui se afla in perioada legala de preaviz. Dupa data de 12 decembrie, CPU se va inchide, si cred ca de aceasta data definitiv. Va fi foarte greu pentru populatie, pentru ca toate urgentele vor fi directionate, dupa caz, catre spitalele din Vaslui si Iasi”, a declarat, marti, corespondentului MEDIAFAX managerul Spitalului Municipal Husi, Lucia Rotaru.
In mai putin de jumatate de an, cinci medici si-au dat demisia din activitate de la Spitalul Municipal Husi, unitatea fiind implicata, in toamna acestui an, intr-un scandal medical, dupa ce o fetita de patru ani a murit la 40 de minute de la internare. Astfel, mai multe institutii si persoane responsabile de buna desfasurare a actului medical au fost sanctionate de comisia desemnata de Ministerul Sanatatii cu amenzi cuprinse intre 1.000 si 25.000 de lei, pentru nerespectarea procedurilor.sursa:mediafax.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img