joi, 25 aprilie, 2024

Cum amenajam camerele pentru copii

Distribuie:

Publicat:

Camerele pentru copii sunt acele incaperi in care trebuie sa primeze o atmosfera de poveste, specifica varstei, in care ne permitem si sa dam frau liber creativitatii, avand justificarea faptului ca un mediu creativ ii stimuleaza intelectual pe cei mici. Totodata, nu mai tinem cont de stilul impregnat restului incaperilor din casa, atunci cand vine vorba de camerele pentru copii, intrucat aici primeaza elementele care i-ar face placere copilului si care sa-l sustina din punct de vedere creativ si emotional pe durata copilariei.

Dincolo de aspectul design-ului, nu trebuie sa uitam si de aspectul practic al camerei de copii. In plus, trebuie sa tinem cont de masurile de siguranta de care au nevoie cei mici.

Printre lucrurile importante cand vine vorba de amenajare este decorul peretilor si al tavanului. Cel din urma, mai ales, este cel mai des vazut de copii atunci cand sunt mici, asa ca o idee buna ar fi sa-l decoram si pe el, pentru a stimula imaginatia copilului si pentru a-i servi ca prima plansa pentru invatare. O pictura a sistemului nostru solar, cu toate planetele, sau o scena memorabila dintr-o poveste sunt cateva din decorurile care ar arata bine pe tavanul camerei de copii.

Lumea celui mic este plina de personaje de basm, de culori vii, animate. Asadar, cele mai bune idei pentru amenajarea camerei de copii sunt imaginile care redau personaje de basm sau povesti grafice cu personaje vesele si actiune dinamica. Cei mai multi tin cont de aceste sugestii cand vine vorba de decorarea peretilor, dar uita sa aplice aceasta metoda si pe tavan. 

Culorile joaca un rol important in amenajarea camerelor de copii. Dincolo de stereotipurile clasice legate de culori specifice fetitelor sau baietilor, cel mai important aspect al amenajarii camerelor de copii este decorarea acesteia in culori vii, jucause, vibrante, care sa le starneasca imaginatia. 

O buna idee este amenajarea camerei pornind de la o tematica. Acest lucru ajuta atunci cand ramaneti in pana de idei la decorarea si amenajarea fiecarui lucru separat din camera de copii. In plus, e o metoda agreata de cei mici. Indiferent ca alegeti tema din povesti, basme, desene animate, natura sau jocurile celor mici (o camera cu tematica Lego, de exemplu), asigurati-va ca tema aleasa este una de care copilul este foarte atasat.

Exista, bineinteles, si o serie de elemente care nu trebuie sa lipseasca din camerele pentru copii, cum ar fi un umidificator de camera pentru sanatatea pulmonara a celor mici. Daca aveti copii mici, o masuta de schimbat scutece este si ea indispensabila.

Altfel, sursele de lumina trebuie sa fie cat mai naturale in camerele pentru copii. Asigurati-va ca incaperea in care functioneaza camera lor aveti o iluminare naturala suficienta, pentru a folosi cat mai putin si doar in cazuri absolut necesare iluminatul artificial.

Mobilierul din camerele de copii trebuie sa respecte masurile de siguranta necesare si sa fie corespunzator varstei celor mici. In functie de spatiul de care dispuneti, alegeti doar acele piese de mobila care sunt cu adevarat utile si eficiente, atat pentru copii, cat si pentru parinti. Nu aglomerati camerele de copii si asigurati-va ca ramane suficient spatiu pentru miscare si joaca. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img