Foca sau Opârlia – e aceeaşi sărbătoare, la câmp este numită Foca, iar la munte Opârlia, este un supranume al sfintei mironosiţe Maria Magdalena.
Sfântul Foca era un creştin ce trăia în apropiere de portul turcesc Sinope, în timpul împăratului Traian. Era cunoscut ca un priceput grădinar, care dăruia mereu săracilor roadele pământului său. Fiind creştin, a fost prins şi dus la judecată înaintea prefectului cetăţii, African. Când a început African a huli pe Hristos şi a face rău sfântului, s-a produs un cutremur; căzând, acesta împreună cu slujitorii lui, au rămas pe jos, fără suflare. Dar l-a înviat sfântul, căci l-a rugat femeia acestuia. După aceea l-au dus la împăratul Traian şi, mărturisind pe Hristos, Sf. Foca a fost chinuit cu cruzime, fiind în cele din urmă aruncat într-o baie fierbinte, unde, rugându-se, el şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
De mult timp încoace, luna iulie este cunoscută ca fiind cea mai bogată în manifestarea unor credinţe populare.
Calendarul sărbătorilor tradiţionale ale sezonului estival recunoscute şi însemnate ca date importante în calendarul creştin-ortodox este pe cale de a se încheia. Luna iulie este surprinzător de bogată în manifestarea unor credinţe populare, iar cei care o ţin, chiar dacă nu frecventează des biserica, neştiind, astfel, ce-i de fapt cu acest sfânt, cunosc foarte bine semnificaţia sărbătorii, serbată cu mare frică de săteni pe 23 iulie, ceea ce trebuie făcut dar şi ce trebuie evitat în această zi. De astfel pentru generaţiile vechi, dar şi pentru tineri, mai ales pentru cei care trăiesc în mediul rural, sărbătoarea Aducerea Moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca în anul 403, de la Sinope la Constantinopol, face parte din categoria zilelor de peste an care se bucură de o mare atenţie şi cinstire din partea credincioşilor.
Eu personal sunt născut la oraş, însă părinţii mei provin din mediul rural şi, astfel, am avut mereu ocazia să văd la noi în casă obiceiuri şi credinţe pe care şi eu să le duc mai departe, ca să nu se piardă. În luna iulie mereu aveam o grijă, să ţinem toate zilele: ba de fulgere, ba de tunete, ba să nu ne atace sălbăticiunile şi, repetându-le mereu, ne-am temut de ele. În ziua în care era sărbătorit Sfântul Foca, mama nu muncea şi nici nu gătea nimic la foc. Practic, sfântul, trecut în calendarul creştin-ortodox astăzi, conform percepţiei populare, face parte din triada “Ilie, Pălie şi Foca”, altfel chiar de temut pentru tineri şi bătrâni, deopotrivă. Dacă despre Foca se zice că este cel care răspunde de incendiile şi arşiţa care pârjolesc câmpurile cu grâne, Ilie Pălie se spune că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul Sfântului Ilie, sărbătoarea ţinându-se în popor tot de frica focului, dar şi a bolilor, cu puţin înaintea sărbătorii de astăzi. În unele tradiţii Ilie Pălie produce foc în care suflă Foca şi-l împrăştie.
Ilie Pălie şi Foca sunt personajele mitologice principale ale acestor zile, evident după Sf. Ilie, care aduc foc şi arşiţă, incendii. În trecut au fost incendii mari în aceste zile, de aceea oamenii ţineau sărbătorile şi nu lucrau, ca să nu le ardă casele, ogoarele. Despre aceşti doi sfinţi Ilie Pălie şi Foca calendarul ortodox nu scrie, dar oamenii continuă să-i sărbătorească. Pe vremuri în aceste două zile de peste an oamenii nu lucrau de frică că Pălie şi Foca să nu le ardă recoltele şi trupurile. Aceste două divinităţi mitice erau în legătură cu zeul focului şi al soarelui. Numele Pălie derivă din verbul „a păli”, „a pârjoli”. Se spune că un om a făcut claie de fân în această zi. Nevasta lui l-a certat, spunându-i că-i rău de trăsnet, dar omul n-a ascultat-o. Seara, venind o ploaie cu trăsnete şi fulgere, a trăsnit claia, iar un vânt năprasnic i-a risipit toată munca. A urmat o ploaie cu grindină care l-a omorât, de nu l-au putut nici îngropa.
Dar cel mai cunoscut din această triadă este cu certitudine cea a Sf. Prooroc Ilie, prăznuit pe 20 iulie, de fiecare dată, cel care în tradiţia românească este asociat cu ploaia, fiind considerat stăpânul norilor, al fulgerelor, trăsnetelor şi tunetelor, pe care le foloseşte ca să trăsnească dracii sau, atunci când e supărat pe oameni, pentru că, zice-se, şi-a pierdut cojocul. Conform unei credinţe străvechi, se spune că acest sfânt aşteaptă întotdeauna nerăbdător ziua Sa, de aceea Dumnezeu îi spune că a venit abia după ce trece, de teamă ca Sf. Ilie să nu prăpădească lumea cu fulgerele care scapără din biciul său de foc. Chiar şi aşa însă, oamenii nu sunt scutiţi deloc de ceea ce în popor se cheamă a fi “ploile de după Sântilii”, când cel care se plimbă prin ceruri în carul său de foc plesneşte şi trosneşte de supărare că Dumnezeu l-a păcălit, eveniment consemnat şi în lirica populară care spune că “Ziua s-a făcut iar noapte/ Pe oceanul de căldură,/ Îngerii vorbesc în şoapte/ De un sfânt cu foc în gură./ Toată holda îl aşteaptă/ Să mai ude colbul ţării,/ Cu bulbuci de apă castă/ Întru împlinirea verii…”
Vara al cărei calendar privitor la astfel de sărbători mai consemnează pe 27 iulie ziua Sfântului Ilie cel mic (sau cel şchiop), numit şi „Sf. Pantelimon”, sau “Pintilie călătorul”. Credinţa populară spune că este fratele mai mic al Sfântului Ilie şi că el mijloceşte pe lângă marele prooroc pentru ca acesta să nu trimită stihiile naturii asupra recoltelor. Ca mai toate sărbătorile acestei luni, această zi se ţine pentru boli, incendii, grindină şi furtuni, ziua aceasta fiind socotită drept sfârşitul verii, dată de la care deja încep pregătirile pentru întâmpinarea toamnei.
Cât despre sărbătoarea numită „Sf. Foca”, se zice că Sf. mucenic Foca era considerat patronul navigatorilor şi nu avea legătură cu focul, ci cu apa. Cu toate acestea poporul ţine această zi pentru a se păzi de foc. Faptul, că acest sfânt a fost introdus în calendar, probabil, nu e întâmplător. În luna lui cuptor se produc cele mai multe incendii. Prin unele părţi ale Moldovei se crede, că cândva demult Foca era un sfânt creştinesc, dar de când la ziua lui au ars şapte sate, îl serbează şi păgânii, precum bunăoară turcii. Se zice, că Foca este o creatură răzbunătoare, care arde case, stogurile de paie, cerealele, etc. şi chiar pe cei ce îndrăznesc să lucreze de ziua lui.
Sfântul Foca este rău de foc; se ţinea pentru că gospodarii să fie feriţi de foc şi de pagubele aduse de acesta. Femeile nu găteau nimic la foc; nu se aprindea nici măcar un fir de pai; bărbaţii nu îndrăzneau să fumeze.
Se lucrează (în unele zone ale ţării) numai până la amiază.
Provoacă arsuri pe corp, dacă nu i se prăznuieşte ziua; Foca se ţine ca să ferească recoltele de opăreală.
Pe Foca şi Pantelimon îl sărbătoresc cu deosebire femeile. Nicidecum nu-i iertat a face pâine în cuptor, căci sau arde casa, sau curge sânge din pâine și să nu fie trăsnite vitele.
În această zi se culege sovârful, pe care gospodinele îl folosesc la vopsitul lânii şi a firelor de cânepă. Există credinţa, că dacă sovârful se va culege în această zi, vopseaua făcută din el va avea culoarea roşu ca focul.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei. – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura, Grai şi Suflet – Cultură Naţională, Bucureşti, 1995.
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Dumitru Bălăeţ – ,,Constituirea miturilor fundamentale. Aspecte ale folclorului literar străromân”
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşti 2005
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an” Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – Ghidul Sărbătorilor Româneşti Editura Humanitas 1998
– Narcisa Ştiucă – Sărbătoarea noastră cea de toate zilele, editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Romulus Antonescu – Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești, Ediție digitală, 2009
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor”, vol. I, Legendele cosmosului, Editura Grai şi
suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 199.
-Tudor Pamfile, ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997
– Tudor Pamfile, ,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
