vineri, 29 martie, 2024

De ce sa nu fumezi sub niciun motiv cand te trezesti

Distribuie:

Publicat:

Fumatul este adesea vazut ca o slabiciune relativ inofensiva si este tratat cu ingaduinta. In realitate, fumatul este o boala cronica, dependenta de nicotina. Dar te-ai intrebat vreodata in ce masura este important momentul in care fumam prima tigara?

Studiul realizat de cercetatorii Colegiului de Medicina Penn State din Marea Britanie, pe un esantion de 4.776 de persoane fumatoare, bolnave de cancer pulmonar si de 2.835 de persoane fumatoare, cu plamani aparent sanatosi, arata ca pacientii care fumeaza in primele 30 de minute dupa trezire sunt cu 79% predispusi sa dezvolte cancer pulmonar decat cei care amana fumarea primei tigari cel putin cu 1 ora de la momentul trezirii. Asta pentru ca persoanele nerabdatoare sa fumeze prima tigara in prima jumatate de ora de la trezire, inhaleaza o cantitate mare de nicotina pentru a-si satisface nevoia de drog (dat fiind ca in timpul somnului se sisteaza aportul de drog) si, o data cu aceasta, inhaleaza si mai mult gudron – responsabil de efectele toxice ale fumului de tutun. 

Totodata, studiul arata ca prima tigara fumata in primele 30 de minute de dupa trezire influenteaza modul in care persoana va fuma si restul tigarilor in acea zi. Astfel persoana va fuma in acea zi cu aceeasi intensitate pentru a inhala o cantitate mare de nicotina de care are nevoie si, indirect, substantele toxice, cancerigene. Un alt studiu publicat in revista “Cancer”, realizat, de aceasta data pe un esantion de 1.850 fumatori sanatosi si pe 1.055 fumatori bolnavi de cancer la cap si la gat, a demonstrat ca prima tigara fumata in primele 30 de minute de la trezire creste riscul de imbolnavire de cancer la nivelul capului si al gatului cu 59%.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img