Toata ziua, am primit mesaje de la romanii care stateau de ore intregi la coada pentru a vota. Toti acesti oameni care sunt departe de nebunia de aici ne-au rugat sa ii ajutam, sa strigam noi cat putem, caci vocea lor nu pare sa se auda suficient de tare. Fac asta acum, la final de zi. Un mesaj din partea romanului care a stat la coada, care e inca acolo, in Bruxelles, in Paris, la Londra, la Madrid si in orice colt din aceasta lume in care mai exista suficienta speranta in aceasta tara, incat sa ramai in frig, sperand ca vei avea un vot pentru viitorul ei.
Draga statule roman,
Sunt eu, cel care a plecat – capsunarul, instalatorul, expertul de la Bruxelles, medicul din Londra, studentul din Paris, inginerul din Germania. Am plecat pentru ca nu mai putem trai in tara mea frumoasa, dar uratita de bataia ta de joc, golita de marele jaf national, pana nu a mai ramas nimic de care sa ma tin, un pamant in care sa am radacini. Am muncit pe branci aici, unde sunt acum. Nu mi-a fost usor, stii doar cum ne vorbesc oamenii pe aici.
Imi tot spui, de cativa ani, ca m-ai vrea inapoi. Sunt tanar, am invatat, vreau sa muncesc, am vazut si alte culturi – ti-as fi de folos, am putea creste impreuna. Astazi, m-am trezit cu un gand: vreau sa iti mai dau o sansa.
Am venit la coada, am stat acolo linistit. Nici nu pot sa spun ca mi-a displacut. Mi-a amintit de casa. Era o coada romaneasca, am vorbit intre noi, ne-am amintit cum e. Dar, vezi tu, pe urma m-ai uitat acolo si, ora dupa ora, mi-a disparut bucuria si m-am agatat indarjit de votul meu. Il merit. Cat inca sunt cetateanul tau, e al meu. Mi l-ai furat tu in alte dati, dar acum tin si cu dintii de el.
Dupa toate orele astea, multimea noastra de romani a creat o enclava in orasele astea in care ne-am cautat in ultimii ani dreptul la demnitate si o viata mai buna. Eram, acolo, micul stat romanesc, asteptand intoarcerea, prin vot, la cei de acasa. Am stat incolonati, in frig, cand ne-ai scuipat exact cum stii tu sa o faci. Ca acasa. Cand am inceput sa strigam – am invatat aici ca trebuie sa strigam -, ai ridicat din umeri si mi-ai zis ca nu e vina ta.
Mi-ai cerut votul cat ai crezut ca ti-l voi ceda nevenind la vot. M-ai curtat cat ai crezut ca sunt unul dintr-o turma, ca am uitat sa imi mai pese de ce se intampla acasa, ca am incetez sa mai sper. Cand m-ai vazut ca vin si ca cer sa votez, te-ai gandit ca nu-i a buna, poate iti creez probleme.
Mi-ai luat demnitatea, mi-ai luat dreptul la un loc de munca bun, la o educatie care sa imi dea un viitor pe masura puterilor si asteptarilor mele. Astazi, mi-ai furat votul. Il vreau inapoi.
Alina Matis este editor al ziarului Gandul
