marți, 19 martie, 2024

Eurostat: Romania, cele mai scazute preturi din UE la gazele naturale pentru consumatorii casnici

Distribuie:

Publicat:

Romania a inregistrat in primul semestru din acest an cel mai mic pret mediu (exprimat in euro) la gazele naturale destinate consumatorilor casnici (3,2 euro per 100 kWh), tariful reprezentand putin peste jumatate din pretul mediu din UE 28 (5,8 euro per 100 kWh), conform datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistica (Eurostat). Ajustat la puterea de cumparare (PPS), cele mai mici preturi la gazele naturale destinate consumatorilor casnici se inregistrau in Luxemburg (3,5 PPS per 100 kWh), Marea Britanie (4,3 PPS per 100 kWh) si Belgia (4,7 PPS per 100 kWh), iar cele mai mari preturi in Portugalia (9,7 PPS per 100 kWh), Suedia (9,5 PPS per 100 kWh) si Cehia (8,4 PPS per 100 kWh).

Pe de alta parte, in primul semestru din acest an, taxele si cotizatiile au avut o contributie importanta in pretul gazelor pentru consumatorii casnici in Danemarca (55% din pret), Olanda (53%), Romania (47%) si Suedia (44%). De cealalta parte, cea mai redusa contributie in pret a taxelor si cotizatiilor a fost consemnata in Marea Britanie (7%), Luxemburg (10%), Grecia (16%), Bulgaria, Cehia, Lituania si Slovacia (toate cu 17%).

La nivelul UE, in primul semestru din acest an taxele si cotizatiile au reprezentat aproape un sfert (26%) din pretul gazelor pentru consumatorii casnici.

Si la energia electrica destinata populatiei, Romania si Croatia se situeaza printre tarile cu preturi scazute in UE, ambele cu un tarif de 12 euro pentru 100 de kWh, preturi mai mici fiind inregistrate doar in Bulgaria (9,6 euro pentru 100 de kWh), Lituania (11,2 euro per 100 kWh) si Ungaria (11,3 euro pentru 100 de kWh).

Cele mai ridicate preturi se inregistreaza in Danemarca si Germania (ambele cu 30,5 euro pentru 100 de kWh) si Belgia (28 euro pentru 100 de kWh). Pretul mediu in UE era de 20,4 euro pentru 100 de kWh.

In schimb, atunci cand sunt ajustate la puterea de cumparare, cele mai mici preturi la energia electrica destinata populatiei erau in Finlanda (12,8 PPS pentru 100 de kWh), Luxemburg (13,5 PPS per 100 kWh) si Olanda (14,2 PPS pentru 100 de kWh), iar cele mai mari erau in Germania (28,7 PPS pentru 100 de kWh), Portugalia (28,6 PPS pentru 100 de kWh), Polonia (25,9 PPS pentru 100 de kWh), Belgia (25,6 PPS pentru 100 de kWh), Spania (25,4 PPS pentru 100 de kWh) si Romania (24,2 PPS pentru 100 de kWh).

La nivelul UE, in perioada cuprinsa intre primul semestru din 2016 si primul semestru din acest an, pretul la energia electrica destinata populatiei a scazut cu 0,5%, la 20,4 euro, pentru 100 de kWh.

In cazul gazelor naturale destinate consumatorilor casnici, in perioada cuprinsa intre cuprinsa intre primul semestru din 2016 si primul semestru din acest an, pretul a scazut cu 6,3%, la 5,8 euro per 100 kWh.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img