Era frumoasa, zambea si isi legana bebelusul. Incet, incet, a inceput sa imi povesteasca. Credea ca o iubeste, credea ca il iubeste. Si e foarte probabil sa se fi iubit. Cand a ramas gravida, totul s-a naruit. Fata asta frumoasa mai leagana un pic bebelusul, se uita la mine si zice: “Eram gravida, eram departa de casa si el urla sa fac avort. Si-mi spunea ca sunt proasta. Ca de ce i-am facut una ca asta…”
Multa vreme, imaginea fetei cu o fetita in brate nu mi-a iesit din minte
Ma intorceam acasa. Cu avionul. Nimerisem locul meu preferat – cel de la geam, de la mijloc, pe “randul” cu spatiu la picioare de la iesirea de urgenta. Cred ca zambeam usor tamp, cu un aer prea evident de incantare, ba chiar cred ca de multumire. Dar, la urma urmelor, imi iesise: copiii plecasera in tabara, iar eu gasisem, pentru fix aceeasi perioada, o oferta de o saptamana in Anglia. Ei m-au incurajat sa plec. “Haaai, mama, facem schimb de poze la intoarcere.. Plus ca o sa ai de povestit chestii si tu, nu numai noi. Chestii cu engleji” (le place la nebuie sa spuna “engleji”). Acum, abia asteptam sa ii vad. Eram atat de prinsa cu balamucul din capul meu ca nici nu am bagat de seama cand langa mine s-a asezat fata frumoasa cu bebelus in brate.
Fata cu cel mai senin zambet, dar cu priviri prea triste
Mi-a zambit cu usoara stanjeneala. Avea in ochi niste scuze anticipate pentru plansetele pe care urma sa le aud. Ca era clar ca urma sa se intample asta. Zambea cu fetita in brate. O legana si zambea. Uneori, cadea pe ganduri. Apoi iar se uita le gagalicea din bratele ei si zambea. Stii cum se intampla in tren sau avion, la drum mai lung: cum, necum ajungi sa intri in vorba. Sunt sanse mari sa afli povestea unei vieti. Asa am aflat-o eu pe-a Monicai. Nu stiu s-o spun altfel de mi-a spus-o ea. Am sa incerc sa imi aduc aminte cat mai bine, cat mai mult. N-o s-o uit prea curand.
“Cand am plecat, credeam ca pot orice. Ca lumea e a mea”
“Eram impreuna de vreo doi ani, ma vedeam cu el inca o mie..”, mi-a povestit Monica. “E calculatorist, eu asa ii spuneam si lui ii placea. A gasit o oferta buna in Anglia si, cand mi-a spus sa merg cu el, n-am stat nicio clipa pe ganduri. Adica, putea sa imi spuna sa mergem si in jungla, si pe luna…. Cred ca l-as fi urmat si in cusca cu lei fara nicio strangere de inima. Totul a fost perfect – adica asa, perfect ca inainte – pana cand s-a intamplat… Nici acum nu imi dau seama cum am ramas gravida, ca am fost mereu atenta si spuseseram ca inca nu e momentul. Dar “momentul” n-a tinut cont de ce am stabilit noi si a… venit. Atunci s-a pornit iadul.. Atunci, cand i-am zis ca sunt gravida.”
Ea a ramas insarcinata, el a avut cele mai nebunesti reactii
A tacut un pic, s-a uitat in gol, apoi a tras aer in piept si a continuat sa povesteasca: „…A urlat, a aruncat un pantof in perete, a smucit si a invartit furios un scaun, a iesit pe usa, a trantit-o si s-a mai intors dimineata. M-am speriat. Nu stiam cine e omul acela, dar m-am intremat, mi-am zis ca e socat de veste si ca, dupa soc, o sa redevina barbatul pe care il iubeam.
N-am inchis un ochi toata noaptea… Eram convinsa ca, atunci cand se va intoarce, va fi mai calm. Ca ma va lua in brate si va spune “hai sa vedem, hai sa vorbim, hai sa ne sfatuim”. A fost cel mai prostesc gand. S-a intors negru taciune si mi-a zis scrasnit: “N-am stiut ca esti atat de proasta, trebuie sa faci avort!” M-a apucat de umeri si m-a zgaltait langa frigider…”
“O vreme, m-am gandit eu sa fac avort… In primele saptamani, eram disperata!”
“In primele zile, doua ganduri mi se loveau in cap unul de altul.. “Trebuie sa fac avort, altfel il pieeerd”, urla unul dintre ele. Celalalt era despre mine, despre ce imi doresc eu. Si, cu fiecare minut, imi dadeam seama si mai tare cat de mult imi doream copilul. Cat de mult imi iubeam deja copilul!”. Cand a zis asta, a mangaiat-o pe mititica din bratele ei cu toata iubirea care poate exista intr-un om. Si a continuat sa povesteasca.
Intr-o zi, cineva s-a oprit langa ea si a ascultat-o
Si-a continuat povestea. “Plangeam peste tot: in casa, prin magazine, pe strada… Ma asezam pe borduri si plangeam cu capul pe genunchi. El lipsea tot mai multe nopti. Cand venea, urla sau macar se incrunta la mine. Pe o bordura eram cand a venit la mine o doamna draguta. Era romanca. Ea si sotul ei aveau o carciumioara.
Fiindca era primul om care ma asculta, i-am povestit. M-a luat in brate. Mi-a zis ca, daca vreau, pana ma hotarasc ce voi face, pot sa stau intr-o camaruta pe care o au ei libera. Si ca pot sa si muncesc la ei cateva ore pe zi. “Daca te hotarasti sa ai copilul, plansul asta pe bordura nu o sa ii faca prea bine”, mi-a zis cu bunatate.
„Dupa ce am ramas gravida si el a innebunit, mergeam pe strazi si plangeam”
Atunci, a luat cea mai inteleapta decizie. „Nu stiu de unde am avut curaj sa zic DA pe loc, inca eram disperata sa nu il pierd. Dar m-am dus la oamenii aia si acolo mi-am dat seama ca nu ma intereseaza ce vrea el. Stiu ce vreau eu: vreau copilul! Atat de bine si de linistitor a fost sa ma gandesc mai intai la mine si la bebe! E adevarat ca am avut un noroc urias sa ii intalnesc pe ei… Imi spun “Moni aia mica”… M-au angajat, m-au ajutat cu actele… Acum ma duc la ai mei, am vrut ca la botez sa fiu cu mama, cu tata, cu fratele meu si cu prietenii mei.. Salvatorii mei nu pot veni. Nu pot inchide restaurantul, dar le-am promis video call pe Whattsapp sau pe Mess.. Vedem noi…” Cand a ajuns cu povestea aici, ii radea toata fata.
Am cunoscut femeie frumoasa. O mama minunata. Si un om foarte, foarte bun
Trebuie sa recunosc, nu m-am putut abtine si am intrebat-o de el. Daca mai stie ceva de el, daca a mai dat vreun semn. “Aaa, daa. Dupa ce am nascut, parca a innebunit. Dar invers. Nu stiu de unde a aflat numarul meu de telefon cel nou… Nu i-am raspuns decat la mesaje, si asta nu din prima. Inca nu pot nici macar sa il aud, daramite sa il vad. Isi cere iertare, nu simt inca in mine iertarea. Dar i-am spus cand si unde e botezul. E si copilul lui, e alegerea lui daca vine. Nu imi mai pasa ca “l-am pierdut”. In final, cred ca m-a cam pierdut el pe mine pe drum. Dar acum nu prea ma gandesc la asta. Ma gandesc la mine si la ea”
Era mama singura si era cea mai buna mama pe care o intalnisem in ultimii multi ani
Acum, cand va povestesc, imi dau seama… Nu cred ca am auzit fetita plangand tot drumul. Monica imi povestea, o legana, o mangaia si facea sa danseze prin fata ochisorilor ei un soricel verde de plus.
sursa: mamiciclub.ro
