vineri, 29 martie, 2024

EXPLOZIV! Un afacerist controversat a vrut sa dea un tun imobiliar in centrul Iasului! Magistratii i-au dejucat planurile de imbogatire rapida

Distribuie:

Publicat:

Proiectul imobiliar anuntat de Vasile Puscasu in centrul orasului a fost blocat dupa ce a fost aprobat suspicios de repede de catre comisiile municipalitatii si organele abilitate • Chiar inainte de a se apuca de lucrari, beneficiarul proiectului a inceput o serie de procese din care nu a avut castig de cauza si care fac acum ca investitia sa stea pe muchie de cutit • Controversatul afacerist iesean se lupta acum in salile de judecata pentru a obtine avizul respectiv • In multe dintre companiile controlate de acelasi personaj au fost aplicate amenzi tocmai pentru lipsa unor documente si avize de functionare

Cu toate ca, initial, documentatia proiectului imobiliar anuntat de controversatul afacerist Vasile Puscasu a trecut suspicios de repede de comisiile municipalitatii iesene si de institutiile abilitate, se pare ca patronul de la Motel Bucium s-a blocat in demararea constructiei. Este vorba despre hotelul pe careVasile Puscasu vrea sa-l ridice pe strada Costache Negruzzi din zona centrala a orasului si pentru care a pregatit absolut toata documentatia si avizele necesare in a doua jumatate a anului trecut.

Inainte de a se apuca de lucrari insa, proiectul a fost blocat de o serie de procese intre Directia Judeteana pentru Cultura Iasi si beneficiarul proiectului de pe strada Costache Negruzzi 13 A – SC Motel Bucium SRL. Practic, firma administrata de Vasile Puscasu a actionat in judecata directia pentru cultura pentru a obliga institutia sa emita un aviz pentru construirea unui imobil pe o proprietate despre care se considera ca ar avea valoare de patrimoniu.

"Noi am dat in judecata Directia pentru Cultura pentru eliberarea unui aviz care ne este necesar demararii proiectului. S-a pus in discutie, nu stiu din ce motive, ca acolo ar fi o constructie de patrimoniu, dar nici vorba de asa ceva si chiar am demonstrat acest lucru cu acte. Nu stiu ce vor ei, am inteles ca in vecinatate a fost casa fostului arhitect sef Lupu si ma gandesc ca de asta exista discutii, dar noi suntem la nr. 13A, iar ei la nr. 13, deci sunt adrese diferite. Avem un document care specifica clar ca nu este vorba despre patrimoniu si ca sa dam drumul la lucrari avem nevoie obligatoriu de acest aviz al lor pentru ca nu putem sa ne apucam pana nu avem toata documentatia si actele in ordine", a spus Vasile Puscasu, patron al mai multor companii locale, printre care Motel Bucium SRL sau Unistil SRL.

Instanta a respins actiunile, Vasile Puscasu insista in tribunal

Cu toate ca Vasile Puscasu susine ca detine documente prin care a demonstrat faptul ca proprietatea de pe Costache Negruzzi nu are nimic de patrimoniu, dupa mai multe luni de procese, magistratii de la Tribunalul Iasi au respins actiunea formulata de firma lui Puscasu.

"Respinge ca inadmisibila actiunea formulata de reclamantul Motel Bucium SRL in contradictoriu cu Directia Judeteana pentru Cultura Iasi. Obliga reclamanta sa achite pârâtei 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat", se arata in pronuntarea magistratilor de la Tribunalul Iasi.

Controversatul om de afaceri Vasile Puscasu nu s-a multumit cu aceasta decizie si a facut recurs in acest caz, dosarul fiind acum la Curtea de Apel Iasi, urmatorul termen fiind fixat la data de 22.02.2018. PUZ-ul pentru terenul respectiv a fost întocmit în vederea construirii unui imobil cu spatii de cazare, pe teren proprietate persoana juridica, iar suprafata terenului este de 1.881 mp.

Reamintim ca in cadrul firmelor controlate de Vasile Puscasu au existat mai multe nereguli in ceea ce priveste avizele si actele de functionare. Un caz recent s-a intamplat chiar la Motelul Bucium, care a primit o serie de sanctiuni pe motiv ca a functionat fara autorizatia de mediu emisa de Agentia pentru Protectia Mediului (APM).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img